Ziarul electronic al arădenilor

Crăciun la colţul străzii

silviu ratiu– Eu ştiu să-ţi spun când e Crăciunul, chiar şi de n-aş avea calendar.

– Cum faci?

– E zi mare de sărbătoare atunci când cei care, altminteri, trec pe lângă locul unde-mi petrec nopţile – în sac de dormit, acoperit cu cartoane şi cu frunzele ce s-au încăpăţânat să nu cadă până aproape de prima zăpadă – nu numai că se opresc în dreptul meu dar, ce să vezi, îmi aduc şi de mâncare. Aburindă!

Şi căni cu ceai fierbinte. (Uneori se-ntâmplă să fie şi vin fiert.) Atâta că aş putea da şi altora. Dar cui să dau, că şi ceilalţi necăjiţi au parte de aceeaşi trataţie. Fii atent la ce-ţi spun: trataţie! Mai că te-ai aştepta să apară şervetul şi tacâmurile de argint, n-o să-ţi vină să crezi! Atunci când ni se dă şi încă din belşug, atunci ştiu sigur că e Crăciunul.

– Şi cum te descurci cu-atâta belşug?

– Nu mă-ntreba, că nu-i deloc ușor. Odată s-au adunat atîţia, numai în dreptul meu, că a trebuit să le spun că nu mai pot şi nici unde să pun, pentru altă dată, n-am. ”Ca să vezi, nesimţitul, zice că are destul! – i-a zis unul celui care stătea lângă el, pregătiţi cu o cameră foto, să imortalizeze evenimentul pentru ăia de la ”Breaking news”.

De ce o mai fi stând atunci să cerşească!? ”Ce să le spun? Că de-ar fi după mine, eu n-aş sta?! Că n-o fac de bucurie?! Că n-am nici un câştig din asta?! Că ceea ce primesc – atâta cât e – nu mi se adună la pensie… Dar crezi că am cui? Ei, dragii de ei, şi-au terminat exerciţiul anual de bunătate – e Crăciunul, ce mama supărării, când să fii bun dacă nu acum?! – Şi gata. Atâta era în grafic, se pot întoarce la ritualul cenuşiului cotidian.

Acolo unde e loc de multe, numai de bunătate faţă de ”celălalt”, nu! Sau, dacă e, atunci totul trebuie să fie conform planului: după o planificare riguroasă, cu metodă şi fără excese…

– Bine dar în Scriptură….

– Da, ştiu ce vrei să spui. Să ştii că vin unii care-mi recită, frumos, nimic de zis, din Scriptură şi-mi zic ce mult ar conta pentru mine dacă aş fi mai sensibil la ceea ce-mi spun ei?!

– Atât?

– Unii din ei ne mai şi cântă în vreme ce ne dau, şi ei, după tipic.

– Le zici ceva?

– Am încercat. La început. Dar dacă le-am zis că tot acolo de unde mi-au citit ei scrie că ceea ce contează e nu numai ce-mi spui ci, mai ales, ceea ce faci necăjitului de lângă tine, mi-au întors spatele şi au plecat. Supăraţi. De unde ştiu? Nu s-au mai oprit niciodată, chiar de s-a nimerit să mai treacă pe aici.

E greu să ocoleşti colţul ăsta şi chiar de ai reuşi, există câte un necăjit la fiecare colţ de stradă. Ca să nu mai spun că, de priveşti atent, lumea de azi e plină, parcă, numai de colţuri. De aia doare când mă gîndesc că e doar un Crăciun pe an. Şi că vor şi pe ăsta să-l trimită la plimbare.

Şi-n timp ce stăm, zgribuliţi, sprijiniţi de zidul casei din colţ, un grup preocupat, trecând pe lângă noi. Ocupaţi cu cititul.

Silviu Rațiu

Decembrie, 2015

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.