Ziarul electronic al arădenilor

Crăciun fără Regele Mihai și Regina Ana la Săvârșin

regele-mihai-si-regina-ana-233x300Regele Mihai I şi Regina Ana nu vor putea călători anul acesta spre Săvârşin pentru a sărbători Crăciunul alături de cei dragi, ci vor petrece sărbătorile de iarnă împreună, “în atmosfera tihnită a reşedinţei lor private din Elveţia”, starea de sănătate a Reginei Ana fiind mai bună.

Cu câteva zile înainte de a începe pregătirile de Crăciun la Săvârşin, Principesa Margareta şi Principele Radu au petrecut câteva zile alături de Regele Mihai I şi Regina Ana, la reşedinţa privată din Elveţia, se arată pe site-ul www.romaniaregala.ro, unde au fost publicate şi fotografii cu membrii Familiei Regale.

“Din păcate, Majestăţile Lor nu vor putea călători spre Săvârşin în acest final de an dar, după cum se vede din fotografii, Regina Ana se simte mai bine şi va sta, de sărbători, alături de Regele Mihai, în atmosfera tihnită a reşedinţei lor private din Elveţia”, informează site-ul citat, precizând că Regina Ana “mulţumeşte tuturor celor care s-au rugat pentru sănătatea ei şi i-au trimis un gând bun”.

Cu ocazia sărbătorii de Crăciun, Familia Regală invită toţi românii din ţară şi din Republica Moldova, la Ziua Porţilor Deschise, la Domeniul Regal Săvârşin, miercuri, între orele 9.00 şi 17.00.

Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Familiei Regale, “sunt binevenite grupuri reprezentând asociaţii sau instituţii, şcoli sau formaţii muzicale, precum şi persoane private sau familii care doresc să colinde sau să transmită la mulţi ani Familiei Regale şi să ia parte la tradiţionala sărbătoare de la Castelul Săvârşin dedicată Crăciunului”.

Persoanele interesate să participe la Ziua Porţilor Deschise de la Castelul Regal Săvârşin trebuie să scrie un e-mail la adresa relatii.cu.publicul@palatulelisabeta.ro.

Regele Mihai şi Regina Ana locuiesc din 2004 la Aubonne, în Elveţia. De marile sărbători creştine şi, în funcţie de angajamentele lor publice, Regele Mihai şi Regina Ana aleg să fie alături de cei dragi, fie la Castelul de la Săvârşin, fie la Palatul Elisabeta.

CITITI SI: Familia Regală va împărți cadouri la Săvârșin

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.