Cosmin Buruc: „Regenerarea urbană se face în detrimentul buzunarelor arădenilor”

Publicat de actualitati-arad in 05 Oct, 2017 | Parerea ta

Consilierul local municipal PSD Cosmin Buruc este revoltat că administraţia locală dă dovadă de totală lipsă de viziune şi face Regenerarea Urbană a spaţiilor dintre blocuri, în condiţii financiare extrem de dezavantajoase pentru arădeni.

Soluţia de finanţare este una nefericită, respectiv un credit BERD în valoare de 20 milioane de euro, contractat de Primărie pentru acest proiect.

„Sigur că noi ne-am exprimat public opinia cu privire la acest subiect, prin vocile parlamentarilor PSD de Arad şi evident a echipei de consilieri municipali. Părere de care mult prea prea preţiosul primar de Arad nu a vrut să ţină cont.

Din start, calea de finanţare nu este cea potrivită şi arată cât de puţină consideraţie are edilul faţă de banii arădenilor. Pentru că, să fie foarte clar, în tradiţia lipsei de respect a primarului faţă de cetăţenii oraşului, acest credit este garantat cu veniturile provenite din taxele şi impozitele locale, care după cum ştim cu toţii, sunt în mod expres menţinute de administraţia locală la cote foarte înalte.

Cu alte cuvinte, pentru a putea contracta acest credit, Falcă a mai dat o palmă serioasă cetăţenilor, majorând plafonul local de fiscalitate. Nu este o noutatea pentru noi şi nici pentru arădeni, faptul că primarul nu are habar de administraţie publică şi în loc să recurgă la utilizarea resurselor excedentului bugetar uriaş al Aradului, a preferat să crească din nou, în mod substanţial, gradul de îndatorare al urbei. Doar în 2017 plătim dobânzi de peste 1 milion de Euro pentru împrumuturile nesăbuite ale administraţiei liberale, ce a eşuat masiv în buna administrare a acestui oraş.

Ca să nu mai vorbim că acelaşi Gheorghe Falcă nici nu a vrut să ia în considerare pentru Regenerarea Urbană soluţia atragerii de fonduri Europene nerambursabile.

De suferit, suferă arădenii care trăiesc într-unul dintre cele mai scumpe oraşe din ţară, sub raportul taxelor şi impozitelor, cu servicii de foarte proastă calitate şi care zilnic dau cu nasul de lucrările de calitate îndoielnică, executate de clientela de partid din zona primarului.

Pentru că asta este singura sa grijă şi preocupare, alimentarea constantă cu proiecte şi lucrări a sponsorilor PNL Arad. Unele din care acest nucleu restrâns, grupat în jurul liderului local, câştigă gras, storcând din greu puşculiţele cetăţenilor.

Noi considerăm că administraţia trebuie făcută cu cap, trebuie să fie întotdeauna în interesul arădenilor iar calea spre identificarea celor mai bune soluţii trece prin consultări constante cu toate formaţiunile politice reprezentate în CLM şi cu societatea civilă. Aspecte pe care Gheorghe Falcă nu vrea sau nu poate să le priceapă” – afirmă consilierul local municipal PSD, Cosmin Buruc.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare