Corneliu Vadim Tudor a murit la vârsta de 65 de ani

Publicat de actualitati-arad in 14 Sep, 2015 | Parerea ta

vadimFondatorul PRM, Corneliu Vadim Tudor, în vârstă de 65 de ani, a murit luni, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău.

Starea lui Corneliu Vadim Tudor s-a agravat după ce a fost internat, luni dimineaţă, la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, acesta a suferit un infarct şi a fost supus unei intervenţii.

Medicii au încercat să îl resusciteze şi să îl stabilizeze pe Corneliu Vadim Tudor, însă fără rezultat, decesul fiind înregistrat la ora 18.30, potrivit unor surse medicale.

Fostul senator Marius Marinescu a confirmat decesul lui Corneliu Vadim Tudor.

Fostul europarlamentar Corneliu Vadim Tudor a mai fost internat, în martie 2013, la secţia de cardiologie a Spitalului Militar din Capitală.

Corneliu Vadim Tudor s-a născut în 28 noiembrie 1949, în Bucureşti, era scriitor, politician şi jurnalist. Este fondatorul Partidului România Mare, fost membru al Parlamentului European şi fost senator.

sursa: Mediafax

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare