Corina Crişan: „Proiectele transregionale, cu o structură coerentă, vor garanta o puternică abordare paneuropeană”

Publicat de actualitati-arad in 04 Oct, 2016 | Parerea ta

foto-4Corina Crişan, consilier judeţean, şi Consuela Pop, şef Serviciu Cooperare Instituţională şi Relaţii Externe, au reprezentat Consiliului Judeţean Arad la cea de-a 12-a Conferinţă a regiunilor şi oraşelor europene.

Evenimentul desfăşurat în perioada  25-27.09.2016 la Salzburg (Austria) a avut ca temă principală „Sustenabilitatea (durabilitatea) în regiunile şi oraşele Europei”.

Ca în fiecare an, Conferinţa anuală a regiunilor şi oraşelor europene a reunit la Salzburg, Austria, aproximativ 300 de reprezentanţi din mediul politic, administrativ şi privat, din diferite regiuni ale Europei. Aceasta s-a concentrat pe teme de actualitate pentru regiunile şi oraşele europene, în ceea ce priveşte strategiile şi provocările pentru politica şi afacerile viitoare.

A 12-a Conferinţă a regiunilor şi oraşelor europene s-a focusat pe o serie de probleme de durabilitate/sustenabilitate regională. O tema de mare actualitate abordată a fost cea a integrării durabile a imigranţilor în Europa, problemă care include responsabilitati noi în ceea ce priveşte locuinţele şi ocuparea forţei de muncă. În al doilea rând, a fost pusă în discuţie utilizarea durabilă a solului şi a apei.

În cele din urmă, conservarea patrimoniului cultural şi felul în care acesta îşi aduce contribuţia la promovarea turismului durabil în oraşe şi regiuni. De asemenea, în prima parte a conferinţei s-au discutat si modalitatile de obţinere a sprijinului financiar din fonduri europene pentru proiecte majore, durabile, regionale.

„Conceptul de durabilitate/sustenabilitate a căpătat un plus de importanţă în ultimii ani şi necesită un angajament concret, atât la nivel regional, cât şi la nivel local. Politicile europene de vecinătate şi de extindere au legătură directă cu dezvoltarea economică durabilă din ţările vecine ale UE, cu accent pe tineret, pe educaţie şi ocuparea forţei de muncă, precum şi pe migraţie şi securitate”, a declarat Corina Crişan, consilier judeţean.

Un număr semnificativ de participanţi la această conferinţă a fost din ţări vecine cu UE, acest lucru dând un plus de valoare evenimentului, pentru că multe dintre subiectele abordate sunt de interes mondial şi pot fi soluţionate prin cooperare pe proiecte transfrontaliere.

Pe parcursul următoarelor zile, discuţiile şi întâlnirile cu factorii politici, practicieni, cadre universitare şi toţi cei care au manifestat un interes în acest domeniu, au constituit o şansă de a dezvolta durabilitatea prin proiecte pe diverse teme.

Migraţia este provocarea definitorie a acestui moment şi a dovedit că Uniunea Europeană şi regiunile sale trebuie să colaboreze strâns şi, împreună cu vecinii săi, pentru a face faţă acestei provocări.

„Obiectivul cheie al UE este acela de a ajuta la stabilizarea condiţiilor şi la stimularea cooperării, pentru a crea o abordare coerentă în cadrul procedurilor de imigrare şi integrare. În această privinţă, proiectele trans-regionale, cu o structură coerentă, vor garanta o puternică abordare paneuropeană”,  a mai precizat Corina Crişan, consilier judeţean.

Tot în cadrul acestei prime părţi a Summit-ului IRE a fot elogiată şi contribuţia pe care  Mihaela Stănescu – Şef Serviciu Cooperare Instituţională şi Relaţii Externe din cadrul Consiliului Judeţean Arad, în perioada noiembrie 1998 – iunie 2016, a avut-o pe parcursul anilor în care a reprezentat instituţia la cel mai înalt nivel profesional, prin crearea de noi legături şi găsirea de noi oportunităţi de colaborare cu parteneri externi (aderarea la această organizaţie, păstrarea calităţii de membru în cadrul acesteia, organizarea la Arad în aprilie 2012 a conferinţei concept IRE, Café d’Europe Regionale, precum şi calitatea de lector în cadrul unor conferinţe IRE).

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliului Judeţean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare