Corina Crișan (PNL): „PSD Arad s-a opus proiectului de modernizare a sălii de operații din Spitalul Județean”

Publicat de actualitati-arad in 05 May, 2017 | Parerea ta

Modernizarea sălii de operație a Secției de Chirurgie II din Spitalul Județean a fost realizată datorită proiectului Primăriei Municipiului Arad în parteneriat cu Consiliul Județean Arad.

Consilierul județean liberal, Corina Crișan, atrage atenția asupra faptului că la această investiție, consilierii PSD s-au împotrivit , iar parlamentarii social-democrați din Arad nu au mișcat un deget pentru ca acest proiect să se realizeze.

„Această realizare este una importantă pentru chirurgia laparoscopică arădeană și bineînțeles pentru pacienți, mai ales dacă ținem cont de faptul că am reușit să facem această investiție pe cont propriu, în ciuda opoziției pe care am întâmpinat-o din partea PSD-ului.

Întreaga investiție, în valoare de 560.000 lei, a fost posibilă doar datorită administrației locale și județene. Consilierii PSD au refuzat să voteze acest proiect, iar parlamentarii PSD, care se lăudau în campanie electorală cu investețiile pe care le vor face în sistemul medical arădean, nu au făcut niciun demers pentru această investiție.

PSD nu își dorește niciun fel de îmbunătățire a sistemului medical din Arad. Pe lângă voturile pe care PSD le dă împotriva oricărui proiect pe sănătate,  lipsa oricăror acțiuni constructive și zero lei acordați, social-democrații ne dovedesc că nu-i interesează sănătatea arădenilor. Acest fapt este confirmat și de reacțiile ministrului lor de sănătate, care la singura vizită făcută în județul nostru, nu știa nimic despre proiectele sau investițiile de care are nevoie Spitalul Județean, ba mai mult nici măcar nu a fost dispus să le afle.

Singurul aspect de care pesediștii sunt interesați este să atace orice proiect de  investiții și să critice toate inițiativele care sunt făcute pentru îmbunătățirea calității vieții arădenilor. În concluzie, unii fac, iar alții doar vorbesc și nu produc niciun rezultat”, a încheiat consilierul județean PNL, Corina Crișan.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare