Copiii din Superar România au cântat la Arad

Publicat de actualitati-arad in 03 Jun, 2014 | Parerea ta

superar romaniaGALERIE FOTO/VIDEO Corul de copii Superar România, coordonat de Elana Andrews din Australia, a concertat, marți, la Arad, în cea de-a doua zi a manifestărilor organizate în cadrul Zilelor Culturii Austriece.

Proiectul Superar a fost inițiat în Austria, în anul 2010, de Konzerthaus din Viena, Corul de Băieţi din Viena (Wiener Saengerknaben) şi Caritas Viena, iar în România în 2013, în câteva localități din apropiere de Brașov.

Din corul Superar România fac parte copii cu vârste între 8 şi 12 ani, care provin din medii sociale diverse, iar în cadrul acestui proiect pot să îșidezvolte talentul artistic și personalitatea.

Pentru concertul de la Arad, copiii au plecat luni, la ora 5.00, din Sfântu Gheorghe luni, şi au călătorit 14 ore. Din păcate, la concertul care s-a desfășurat în sala festivă a Colegiului Naţional „Moise Nicoară”, sala a fost aproape goală, lipsind chiar reprezentanţii principalelor instituţii de cultură din oraş, dar şi fondatorii și membrii Asociaţiei „Arad – Capitală Culturală Europeană 2021”, care, la nivel declarativ, are rolul de promova orașul în cursa pentru obținerea titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

La evenimentul de marți au fost prezenți doar preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, directorul Centrului Cultural Judeţean, Ana Maria Dragoş, şi câţiva angajaţi ai instituţiei, Vasile Onofrei, consulul Austriei la Timişoara, conducerea Colegiului Naţional „Moise Nicoară” şi câţiva profesori.

Repertoriul copiilor din Superar România a cuprins cântece din Africa, Austria, Germania, Franţa, Italia, Israel şi Australia.

Copiii de etnie maghiară din cor au interpretat o melodie în limba japoneză.

Coordonatoarea corului, Elana Andrews, a explicat că, pe lângă cântece, copiii învaţă şi câte puţin din geografia şi specificul unor ţări, îmbogăţindu-şi, astfel, cultura generală.

La finalul concertului, copiii din Superar au fost aplaudaţi de cei prezenți și au primit bomboane de ciocolată.

Copiii au spus că s-au simţit foarte bine în Arad, că le-a plăcut hotelul de 3 stele în care au fost cazaţi, fântâna arteziană de la Pădurice, dar şi clădirea în care au cântat.

În cadrul Zilele Culturii Austriece la Arad, Superar a organizat, marți, un atelier de lucru (workshop) de educaţie muzicală, susținut de Gerald Wirth, director artistic al Superar Austria și al Corului de Băieţi din Viena.

Workshop-ul a inclus o sesiune axată pe dirijarea corurilor de copii în tehnica Superar, precum și o repetiție publică.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare