Mai mulți copii din Moţiori au fost în tabăra ortodoxă de la Schitul din Tămand

Publicat de actualitati-arad in 19 Aug, 2013 | Parerea ta

tabaraMai mulţi copii din localitatea arădeană Moţiori şi-au petrecut câteva zile în tabăra ortodoxă de la Schitul „Veşmântul Maicii Domnului“ din Tămand, amenajată de Arhiepiscopia Aradului.

Copiii au desfăşurat mai multe activităţi religios-educative, care au avut ca scop cunoaşterea şi însuşirea valorilor credinţei ortodoxe printr-o altfel de abordare, care va da posibilitatea copiilor să-şi exprime liber sentimentele şi curiozităţile specifice vârstei.

Din programul fiecărei zile nu au lipsit rugăciunile. Astfel, copiii au participat la rânduiala liturgică a schitului, dând răspunsurile la strană.

De asemenea, copiii s-au îndeletnicit cu confecţionarea de icoane litografiate, acestea fiind sfinţite în ultima zi şi luate ca binecuvântare pentru casele şi familiile din care provin.

Un alt moment a fost participarea la focul de tabără, în jurul căruia s-au cântat pricesne, cântece patriotice şi tradiţionale româneşti.

Cei 18 copii din Parohia Moţiori, Protopopiatul Ineu, au fost însoţiţi de preotul paroh Ciprian Petru Sălăvăstru.

Activităţile religios-educative au fost coordonate de pr. Ciprian Sălăvăstru, împreună cu profesoara de religie Ramona Ghiţulescu, din Ploieşti.

La întoarcere, copiii au poposit în biserica monument istoric „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Ineu, care datează din anul 1867, unde pr. paroh Cristian Ardelean le-a prezentat lăcaşul de cult din punct de vedere istoric, dar şi duhovnicesc.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Social

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare