Contractul pentru pasajul de la CET, pregătit pentru a fi scos la licitație

Publicat de actualitati-arad in 05 May, 2017 | Parerea ta

Contractul pentru finalizarea lucrărilor la pasajul rutier aflat în construcție pe centura municipiului Aradului, în zona CET, va fi scos la licitație, a anunțat, vineri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a transmis ANAP spre validare documentația de atribuire nr. 274599/05.05.2017, aferentă contractului de lucrări pentru obiectivul Pasaj Brad – Curtici. Obiectivul de investiții «Pasaj denivelat pe varianta de ocolire Arad peste liniile CF Brad – CF Curtici – DJ709D» este amplasat pe DN 7/E68 pe raza județului Arad. Lungimea traseului este de 1.365 m, iar pasajul are o lungime de aproape 540 m. Contractul cu antreprenorul CCCF Drumuri și Poduri Timișoara SRL a fost reziliat în data de 13 martie 2015. La data rezilierii contractului, lucrările la obiectiv au fost realizate în proporție de 70%“, se arată într-o informare a CNAIR.

Anul trecut, în luna noiembrie, ministrul Transporturilor din acea perioadă, Sorin Petru Bușe, a declarat, în timpul unei vizite la Arad, că, în primăvara acestui an, vor începe lucrările la unul dintre cele două pasaje rutiere aflate în construcție pe centura municipiului. Era vorba de pasajul rutier din zona CET, iar fostul ministru a afirmat că până la finalul anului 2017 va fi gata și cel din Micălaca.

Cele două șantiere ale CNADNR au fost oprite în august 2012, în fază foarte avansată de execuție (70% la pasajul peste tronsoanele de cale ferată Arad-Oradea, respectiv Arad-Curtici, din zona CET, și 65% la pasajul peste calea ferată Arad-Bucureşti, din Micălaca).

Valoarea investiţiilor este de 13 milioane de euro.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare