Constantin Traian Igaș: „Propun simplificarea apobărilor ISU”

Publicat de actualitati-arad in 05 Jul, 2016 | Parerea ta

Senatorul Constantin Traian Igaș a încheiat ultima săptămână din această sesiune prin depunerea unei inițiative legislative care vine să eficientizeze procedurile din domeniul situațiilor de urgență.

„Așa cum am mai spus, România are nevoie de o amplă revizuire legislativă, iar sarcina îi revine viitorului Parlament care va fi ales către sfârșitul acestui an. Cu toate acestea, ca parlamentar, am elaborat, în urma consultării unor agenți economici și a unor instituții cu rol de control o serie de inițiative legislative care prevăd clarificarea și eficientizarea procedurilor de lucru.

Consider că exercitarea autorității de stat în domeniul apărării împotriva incendiilor trebuie să se realizeze și prin activități de îndrumare și consiliere premergătoare procesului de avizare, autorizare. Acest tip de activitate contribuie la eliminarea disfuncționalităților în dialogul instituție-prestator-utilizator”, declară senatorul arădean, Constantin Traian Igaș.

Fostul ministru vine cu o iniţiativă legislativă care modifică regulile într-un domeniu aflat sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne. Actualul parlamentar propune modificarea Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor în sensul simplificării procedurilor de lucru și eliminării barierelor administrative cu care se confruntă mediul de afaceri. De asemenea, propune reglementarea unor cerințe care în practică își pierd din relevanță și implică costuri ridicate pentru agentul economic.

„Evenimentul nefericit din octombrie 2015 a creat un haos și a scos la suprafață numărul mare de legi care reglementează acest domeniu. Am considerat că în calitate de fost ministru am responsabilitatea de a contribui la eficientizarea legislației în domeniul apărării împotriva incendiilor, motiv pentru care am purtat o corespondență atât cu Ministerul Afacerilor Interne cât și cu mediul de afaceri.

Rezultatul tuturor acestor consultări este inițiativa legislativă depusă la finalul sesiunii parlamentare. Scopul acestor modificări este acela de a oferi o bază legislativă facilă și operativă, din punctul de vedere al costurilor și al procedurilor administrative, atât pentru instituțiile statului cu competențe în domeniu cât și pentru proiectanți, executanți și utilizatori”, declară senatorul Constantin Traian Igaș.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul parlamentar al senatorului Constantin Traian Igaș. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare