Ziarul electronic al arădenilor

Consiliul Elevilor cere ca şcoala să înceapă şi să se termine mai devreme

eleviConsiliul Naţional al Elevilor cere modificarea structurii anului şcolar 2015 – 2016, lansată în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, exprimându-şi dorinţa ca şcoala să înceapă pe 2 septembrie, în loc de 14 septembrie, şi să se încheie pe 3 iunie, în loc de 17 iunie.

“Luând în calcul necesitatea unui semestru I mai lung si scăderea interesului cadrelor didactice şi elevilor la sfârşitul celui de-al doilea, datorită suprapunerii perioadei examenului de bacalureat cu perioada de predare, Consiliul Naţional al Elevilor propune anumite modificări”, se arată în comunicatul organizaţiei elevilor care propune schimbarea structurii anului şcolar.

Potrivit propunerilor acestora, semestrul I, ce va avea în total 16 săptămâni, va începe marţi, 2 septembrie 2015 şi se va încheia în data de 18 decembrie 2015, vineri. Vacanţa de iarnă se doreşte a fi în perioada 19 decembrie 2015- 3 ianuarie 2016, precedată de perioada tezelor (16 noiembrie – 4 decembrie 2015).

Semestrul al II lea ar urma să aibă o săptămână mai mult decât primul, de luni, 4 ianuarie, până vineri, 3 iunie. Vacanţa de primăvară ar urma să fie în perioada 23 aprilie 2016 – 8 mai 2016, succedată de perioada tezelor ce se va încheia pe 22 mai 2015.

Consiliul Naţional al elevilor mai precizează că doresc ca Programul “Şcoala Altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun” să fie organizat în perioada 18 – 22 aprilie 2016, iar pe viitor să se mărească durata acestuia la două saptămâni în funcţie de posibilităţile financiare.

În acelaşi timp, un fond financiar specific local şi naţional se doreşte a fi instituit, in vederea finanţării proiectelor derulate în acea perioadă.

Potrivit proiectului de ordin de ministru ce stabileşte structura anului şcolar viitor, pus în dezbatere publică, şcoala ar urma să înceapă pe 14 septembrie şi să se încheie pe 17 iunie.

Astfel, în semestrul I, ar urma să se deruleze cursuri de luni, 14 septembrie 2015, până vineri, 18 decembrie 2015. În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie 2015, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Vacanţa de iarnă ar urma să aibă loc în perioada sâmbătă, 19 decembrie 2015 – duminică, 3 ianuarie 2016.

Cursurile s-ar relua luni, 4 ianuarie 2016, iar de sâmbătă, 30 ianuarie 2016, până duminică, 7 februarie 2016, elevii ar fi în vacanţa intersemestrială.

Semestrul al II-lea cuprinde: cursuri (luni, 8 februarie 2016 – vineri, 8 aprilie 2016), vacanţa de primăvară (sâmbătă, 9 aprilie 2016 – duminică, 17 aprilie 2016), cursuri (luni, 18 aprilie 2016 – vineri, 17 iunie 2016). Vacanţa de vară este prevăzută în perioada 18 iunie – 11 septembrie 2016, potrivit proiectului.

CNE spune că, prin propunerile făcute, urmăreşte “sporirea gradului de coerenţă şi eficacitate în procesul educativ prin divizarea în două perioade distincte şi continue pentru studiu şi două vacanţe şcolare cu durata de două săptămâni fiecare asigurând un standard ridicat de calitate a actului educaţional”.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.