Consiliile locale pot decide anularea până la 73,3% din majorările de întârziere pentru cei care au restanţe faţă de bugetele locale

Publicat de actualitati-arad in 16 Oct, 2015 | Parerea ta

comunicat presaGuvernul a decis anularea penalităţilor de întârziere pentru contribuabilii care își vor achita până la 31 martie 2016 obligațiile de plată principale datorate bugetului general consolidat, restante la 30 septembrie 2015 și administrate de ANAF, dacă îndeplinesc o serie de condiții.

De asemenea, contribuabilii care plătesc până la 30 iunie 2016 o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligațiilor principale restante stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligațiilor de plată principale, vor putea beneficia, condiționat, de anularea unei cote de 54,2% din dobânzile aferente obligațiilor principale datorate bugetului general consolidat la 30 septembrie 2015, administrate de ANAF.

De aceste facilități fiscale vor putea beneficia, dacă îndeplinesc condițiile legale, contribuabilii persoane fizice, persoane juridice sau entități fără personalitate juridică.

„Prin acest act normativ se urmăresc două obiective. Pe de o parte, sunt sprijiniţi unii contribuabili care sunt în dificultate dar sunt de bună credinţă şi vor să îşi onoreze obligaţiile.

Pe de altă parte, Guvernul stimulează achitarea obligaţiilor de plată şi sprijinirea bugetului de stat. Decizia Guvernului nu trebuie privită ca o măsură care încurajează neplata obligaţiilor, pentru că datoriile nu sunt şterse, ci doar o parte din penalităţile de întârziere.

O prevedere importantă a OUG emisă de Guvern se referă la facilităţi acordate pentru datoriile faţă de bugetele locale.

Condiţia este însă ca organul deliberativ local, respectiv consiliul local, să emită o hotărâre în acest scop. Facilitatea vizează anularea până la 73,3% din majorările de întârziere ce reprezintă componenta de penalitate de întârziere. Încurajez consiliile locale să emită o astfel de hotărâre, care va da un impuls colectării impozitelor pe de o parte iar pe de altă parte îi va ajuta pe cetăţenii aflaţi în dificultate, după ce apar normele de aplicare a OUG.

Aşa cum bine se ştie, arădenii sunt în general buni platnici iar mulţi dintre cei care au restanţe la plata impozitelor au dificultăţi şi trebuie sprijiniţi”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare