Consilierul Marin Lupaș dorește colaborare pentru sportul de masă

Publicat de actualitati-arad in 18 May, 2017 | Parerea ta

Consilierul municipal independent Marin Lupaș se arată dornic să colaboreze pentru deschiderea bazelor sportive a școlilor și liceelor pentru toţi cei care doresc să facă sport.

Acesta consideră inițiativa consilierului Bogdan Boca (PNL) o intenție bună, pe care a promovat-o și el în trecut, dar cheamă la o implicare mai mare și o dezbatere mai largă cu toți factori implicați.

„Mă bucur că există intenții de a susţine sportul de masă, dar este nevoie de mai mult. A asigura accesul celor care doresc la bazele sportive în aer liber ale unităților de învățământ este o idee bună, pe care am susținut-o și eu în discuțiile prilejuite de campania locală din 2016, alături de «identificarea în cartiere a unor spaţii în care pot fi amenajate terenuri de sport şi realizarea lor în termene rezonabile» (Program pentru Arad, Capitolul Sport, paginile 8-9). Însă pentru a face ceva concret și nu doar pe foaie, cum am văzut că s-a tot întâmplat în Arad în ultimul deceniu, avem nevoie de decizii concrete şi acţiune”, a declarat Marin Lupaș.

Dezbatere extinsă cu toți factorii interesați

Lupaș solicită colegilor din CLM o dezbatere mai largă pe marginea inițiativei de proiect de hotărâre.

„Din câte am analizat situația, este nevoie de mai mult decât o simplă deschidere a porților în curțile liceelor, dacă vrem să încurajăm sportul. Este nevoie de acordul Inspectoratului Şcolar de exemplu, pentru terenurile care aparţin şcolilor. Da, un Regulament de folosire este bine-venit, dar vom avea nevoie de un program bine pus la punct, un program de promovare și administrare a tuturor locațiilor și a ce se întâmplă acolo.

Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche pentru faptul că o mână de directori s-au arătat dispuși să facă acest pas. Este nevoie să implicăm Inspectoratul Școlar, să îi convingem să deschidă porţile terenurilor de sport pentru cei care vor să facă mişcare în aer liber, în liceul sau școala din cartierul lor. Să nu uităm și de un parteneriat corect între Inspectorat și Primărie, să fie asigurată infrastructura și condițiile ca aceasta să nu fie afectată”, a spus Lupaș.

„Voi susține proiectul de hotărâre al tânărului Bogdan și sper ca domnul primar Falcă să nu-i fure ideea, să o pervertească și să o promoveze ca a sa pe viitor, cum a făcut-o și cu alte ocazii”, mai adaugă consilierul municipal independent.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de consilierul municipal independent Marin Lupaș. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

CITITI SI: Bogdan Boca: „Elevii arădeni au nevoie de spații adecvate pentru activități sportive în aer liber”

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare