Consilieri PSD Arad, buni cotizanți la bugetul partidului

Publicat de actualitati-arad in 02 May, 2017 | Parerea ta

PSD a strâns în 2016 15 milioane de lei din cotizaţiile curente, iar 30 de parlamentari şi 10 europarlamentari au plătit cotizaţii peste nivelul a 10 salarii minime brute pe ţară, fiind obligaţi să le declare nominal.

Potrivit raportării făcute de către PSD şi publicate în Monitorul Oficial, membrii partidului au cotizat în total, în anul 2016, suma de 14.932.814 lei.

Raportarea este prevăzută în articolul 5, alineatul 4 al Legii finanţării partidelor politice: „Partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 30 aprilie a anului următor, cuantumul total al veniturilor din cotizaţii obţinute în anul fiscal precedent, precum şi lista membrilor de partid care au plătit în anul fiscal precedent cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte 10 salarii minime brute pe ţară.”

Suma totală a cotizaţiilor al căror cuantum depăşeşte 10 salarii minime brute pe ţară este de 1.663.595 de lei.

Printre cei care au cotizat consistent la partid se află opt senatori şi 22 deputaţi. Primele patru locuri sunt ocupate de parlamentari de Hunedoara: senatorul Cornel-Cristian Resmeriţă (56.500 lei) şi deputaţii Laurenţiu Nistor (56.800 lei), Natalia Intotero (55.800) şi Ilie Toma (50.000). Un alt deputat de Hunedoara, Petru-Sorin Marica a plătit cotizaţii care însumează 20.000 de lei.

Zece europarlamentari ai PSD au plătit la partid în 2016 cotizaţii care depăşesc baremul de 10 salarii de bază minime brute  pe  ţară, astfel că lista cu numele lor se regăseşte în situaţiile financiare făcute publice în MO. Cea mai mare cotizaţie, în valoare de 50.000 de lei, a fost achitată de către Daciana Sârbu.

În topul cotizaţiilor, Daciana Sârbu este urmată de Claudia Ţapardel, cu 44.325 de lei,  de Andi Cristea, cu 36.500 de lei şi de  Emilian Pavel, cu 36.300 de lei.

Pe următoarele poziţii se află Ioan Mircea Paşcu – 36.000 de lei, Ciprian Tănăsescu  – 24.380 de lei, Sorin Moisă – 23.369 de lei, Viorica Dăncilă – 21.100 de lei, Dan Nica – 15.620 de lei.

Cea mai mică sumă a fost achitată de Victor Negrescu, care a cotizat la partid cu suma de 12.450 de lei.

Consilieri locali, judeţeni, parlamentari, foşti candidaţi pentru un loc în Legislativ au donat partidului sume mai mari de 10 salarii de bază minime brute, totalizând 569.845 de lei.

Dintre cei 19 aflaţi în această situaţie, cel mai generos, cu o donaţie de 140.050 de lei, este actualul primar al sectorului 5 Daniel Florea. De altfel, el a donat şi prin firma sa de avocatură.

Locul al doilea ca nivel al donaţiei, cu 60.000 de lei, îi revine lui Liviu Gheorghiţă Goncea, consilier  la sectorul 1, acţionar la KIA  ROMAUTO SRL.

Mihai Paul Pancos, care a avut o decizie de excludere din partid pe care a contestat-o însă în instanţă, a oferit PSD suma de 42.000 de lei, el fiind urmat de Cornel Suciu, cu o donaţie de 40.000 de lei. Suciu se află şi pe lista cu cotizaţii mai mari, cotizând cu 16.030 de lei. Cornel Suciu a ratat intrarea în Parlament, el fiind pe locul al doilea pe listele PSD Alba pentru Camera Deputaţilor.

Şi cel care a câştigat un mandat de deputat de Alba, Ioan Dârzu, a dat partidului 12.000 de lei donaţie şi 11.370 de lei cotizaţii.

Cu 33.900 de lei a contribuit la bugetul partidului şi Cristian Gavra, consilier judeţean la Arad.

Senatorul de Buzău Lucian Romaşcanu  a dat partidului 30.000 de lei, iar consilierul judeţean arădean Gheorghe Sabău a donat 25.000 de lei.

Au mai donat: Lazăr Neacşu (consilier general)  – 22.000 de lei, Silviu Ilie Săplăcan (Arad), Liliana Sbirnea (deputat de Buzău) şi  Moshe Pesach, despre care presa a scris că ar avea legături cu omul de afaceri Sorin Beraru şi că l-ar fi împrumutat pe deputatul Daniel Zamfir printr-un IFN pe care îl deţine în Noua Zeelandă  – câte 20.000 de lei, Narcis Sabin Bobic (fost candidat la Senat)  – 19.000 de lei.

De asemenea, Dan Poenaru (fost lider al PSD Timiş), Cristian Adrian Tudose (consilier local la Primăria sectorului 1) şi  Ecaterina Zahortea (instructor terapeut, fost candidat la Camera Deputaţilor)  au făcut donaţii de câte 15.000 de lei, Dan Damian (consilier judeţean la Arad  – 14.895 de lei, Dănuţ Păle (deputat de Buzău)  – 14.000 de lei, iar Emanoil Petre Neagu (preşedintele CJ Buzău)  – 12.000 de lei.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati, Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare