Concurs de idei pentru modernizarea zonei 300 din Micălaca

Publicat de actualitati-arad in 12 Jun, 2013 | 1 Commentariu

micalaca 300În zona 300 din cartierul arădean Micălaca vor fi amenjate noi locuri de joacă, parcări, dar și spații verzi, în cadrul unui proiect care va fi realizat și pe baza unui concurs de idei la care vor participa studenți de la Facultatea de Arhitectură din Timișoara.

Proiectele vor fi realizate de studenți până în septembrie, urmând ca luna următoare se înceapă studiile pentru regenerarea urbană a zonei 300 din Micălaca.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a anunțat că temele de proiectare vor viza amenajarea de spaţii verzi şi de recreere, asigurarea de locuri de parcare între blocuri, precum şi amenajarea de locuri de joacă pentru copii.

De asemenea, printre temele de proiectare se regăsesc asigurarea spaţiilor pentru terasele sezoniere, dar realizarea unei legături a zonei 300 cu zona râului Mureş. Tot în zonă vor fi amenajate piste pentru biciclete.

Falcă a explicat că proiectele care vor fi declarate câștigătoare în urma concursului de ideii vor fi cuprinse în proiectele Primăriei de modernizare a zonei 300 din Micălaca.

Primăria Arad va implementa, în următorii ani, două mari proiecte, care constau în regenerarea urbană a unor zone mari din oraş și punerea în valoare a clădirilor importante și a unor monumente.

Banii pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru cele două mari proiecte au fost încluși în bugetul local pentru acest an, iar lucrările ar putea începe în 2014.

Proiectul privind regenerarea urbană vizează 8 zone mari din municipiul Arad. Astfel, în proiect vor fi incluse zona centrală, zona Podgoria, trei zone din cartierul Micălaca, două zone în cartierul Aurel Vlaicu şi una în zona de legătură dintre cartierele Alfa şi Confecţii.

În cele 8 zone vor fi înființate și locuri de joacă pentru copii, rampe ecologice, dar vor fi refăcute și suprafeţele dalate. De asemenea, vor fi reamenajate spaţiile verzi şi vor fi amenajate spaţii de recreere.

Share Button

comentarii

1 comment

  1. eu says:

    doua chestii: cica vor fi refacute suprafetele “dalate”!iarasi DALELE lui Videanu sau cine o fi omul cu dalele care,desigur,este un prieten cu ..stim noi cine~Al doilea:de ce nu mai studenti de la Timisoara?Ca o fi terminat “cineva” la Timisoara?Ca o fi vrind acest “cineva” sa dea bine pe linga Bosii din Timisoara?Nu mai exista arhitectura si in alte orase din ROmania?

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare