Conclavul pentru desemnarea viitorului papă va avea 117 membri. Când va fi ales noul papă

Publicat de actualitati-arad in 13 Feb, 2013 | Parerea ta

conclavNumărul cardinalilor care vor participa la Conclavul pentru desemnarea viitorului papă va fi de 117, dintre care 60 europeni, iar votul va avea loc la cel puţin 15 şi la cel mult 20 de zile după vacantarea postului pontifical, scrie cotidianul Avvenire, afiliat Bisericii Romano-Catolice.

În viitorul Conclav, numărul cardinalilor electori va fi de 117, ţinând cont de faptul că prelatul ucrainean Lubomir Husar va împlini 80 de ani pe 26 februarie, cu două zile înainte de anunţarea oficială a demisiei Papei Benedict al XVI-lea, şi va pierde astfel dreptul de vot.

Dintre aceştia, 60 de cardinali sunt europeni, 28 fiind italieni. La Conclav vor participa 19 cardinali latino-americani, 12 africani şi 11 asiatici.

După Italia, cu 28 de cardinali, în funcţie de numărul cardinalilor urmează Statele Unite, cu 11 cardinali. Germania va avea şase cardinali.

Din India vor fi prezenţi tot cinci cardinali. Franţa va avea patru cardinali.

În Conclav nu vor fi reprezentate ţări care au participat în 2005 – Japonia, Ucraina, Camerun, Coasta de Fildeş, Guatemala, Letonia, Madagascar, Nicaragua, Noua Zeelandă, Siria, Thailanda şi Uganda. În schimb, vor avea reprezentanţi în premieră Slovenia (Franc Rodé), Ecuador (Raul E. Vela Chiriboga), Egipt (Antonios Naguib), Kenya (John Njue), Guineea (Robert Sarah), Senegal (Theodore-Adrien Sarr), Sri Lanka (Ranjith Patabendige) şi Hong Kong (John Tong Hon).

Marea Britanie, ţară preponderent anglicană, va fi reprezentată de un singur cardinal.

Conclavul cardinalilor care vor alege noul Papă ar trebui “să înceapă cel mai devreme pe 15 martie”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, la o conferinţă de presă după prima apariţie în public a Papei Benedict al XVI-lea după anunţul demisiei.

“Conclavul nu poate să înceapă înainte de 15 martie, putem doar să presupunem că el va începe între 15, 16, 17, 18 sau 19(martie)”, a afirmat părintele Federico Lombardi cu referire la Constituţia apostolică, potrivit căreia, pentru convocarea Conclavului, trebuie să treacă 15-20 de zile de la momentul decesului sau demisiei Papei.

Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat, luni, demisia începând cu 28 februarie, o premieră în istoria modernă a Bisericii, invocând “vârsta avansată”, într-un discurs rostit în latină într-un consistoriu la Vatican.

citiți mai multe pe mediafax.ro

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din International

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare