Concert sub bagheta maestrului Peter Oschanitzky

Publicat de actualitati-arad in 17 Jan, 2017 | Parerea ta

Un minimedalion Pablo de Sarasate poate fi generatorul uneia dintre cele mai fascinante tematici abordabile pe scena de concert, o seară dedicată integral muzicii iberice şi caracteristicilor ei  cele mai spectaculoase.

O memorabilă colecţie de dansuri spaniole, cuprinse în partituri de mare carieră, constituie un nou moment de referinţă pentru calendarul orchestrei simfonice, ajuns în cea de a treia săptămână a lunii ianuarie la un catalog  repertorial fascinant.

Unele dintre cele mai celebre partituri ale secolului al XIX-lea spaniol vor putea fi audiate în interpretarea violoniştilor Bogdan Alexandru Costache şi Florin Gherghel, în prima parte a serii de 19 ianuarie 2017, la ora 19.00, în sala Cercului Militar de pe B-dul Decebal nr.19: Fantezia Carmen op.25, Navarra  pentru două viori op.33 şi  Dansurile nr.5 şi 6 din colecţia op.23 – Playera şi Zapateado  – de Pablo de Sarasate.

Scrise de un virtuoz a cărui tehnică depăşea cu mult literatura violonistică a timpului, partiturile demonstrează o etalare extraordinară  de dexterităţi şi senzaţionalele abilităţi ale aceluia care a fost cotat  în secolul al XIX-lea, egalul lui Niccolo  Paganini sau Henryk Wieniawsky. Considerate astăzi  numere de competiţie, compoziţiile lui Sarasate abundă în provocări tehnice, caracterul muzicii sale variind de la liric la pasional, de la tandreţe la fervoare.

Seara de 19 ianuarie 2017 este deopotrivă o seară a virtuozităţii instrumentale şi orchestrale, performanţă gestionată la modul impecabil de invitatul principal al evenimentului, Peter Oschanitzky, dirijorul care a îmbinat la modul superlativ în cariera sa reuşitele simfonice dar şi succesele pe scene de operă şi balet. Este rolul distinsului invitat să gireze după pauză versiunile  unor pagini orchestrale de mare efect,  Intermedio din La Boda de Luis Alonso de Jeronimo Gimenez, cea mai celebră zarzuelă din toate timpurile şi Capriciul spaniol op.34 de Nikolai Rimski – Korsakov, una dintre cele mai fantastice şi pline de virtuozitate partituri ale literaturii orchestrale mondiale.

Program:

Pablo de Sarasate  – Fantezia Carmen op.25 Navarra pentru două viori op.33

 Playera şi Zapateado  op. 23

Jeronimo Gimenez – Intermedio din La Boda de Luis Alonso

Nikolai Rimski – Korsakov Capriciul spaniol op. 34

Portret – Peter Oschanitzky

Peter Oschanitzky s-a născut la Timişoara, într-o familie de muzicieni: tatăl, compozitor şi dirijor, mama coristă, iar fratele, pianist de jazz şi compozitor. A urmat cursurile secţiei de dirijat orchestră din cadrul Conservatorului Ciprian Porumbescu din Bucureşti,  pe care le-a absolvit în 1975, la clasa maestrului Constantin Bugeanu, iar în toamna aceluiaşi an a fost numit dirijor al Operei din Timişoara.

Dirijor al Filarmonicii Banatul în intervalul 1983 -1991, Peter Oschanitzky revine în 1991 în instituţia Operei, ca director artistic şi dirijor.

Recunoscut în plan internaţional, preia în 1993 funcţia de dirijor al Operei Naţionale din Osijek, Croaţia, poziţie pe care o deţine până în 2010.

Invitat la pupitrul dirijoral al tuturor filarmonicilor şi operelor din ţară, Maestrul Oschanitzky a realizat turnee artistice în ţările din spațiul fost iugoslav, Germania, Bulgaria, Italia, Elveţia, Belgia, Olanda, Republica Moldova, Cehia şi Slovacia.

Pentru activitatea prestată a obţinut în 1981 premiul ATM, iar în 1983 Premiul „Pantheon”, la Pescara, în Italia. Cetăţean de Onoare al oraşului Timişoara,Peter Oschanitzky se bucură deopotrivă de recunoaşterea Ministerului de externe al României, iar anul 2006, i-a adus o confirmare şi de peste ocean, titlul de Doctor în muzică al Universităţii Belford din SUA.

O serie de înregistrări pentru Radio, TV şi CD-uri cu filarmonicile din ţară completează agenda artistică a dirijorului.

Portret – Bogdan Alexandru Costache

Violonistul Bogdan  Alexandru Costache este un tânăr interpret talentat, cu o carieră solistică internaţională în plină dezvoltare. A început să studieze vioara la vârsta de 4 ani, ghidat de bunicul şi tatăl său, iar la vârsta de 7 ani şi-a făcut debutul ca solist cu Orchestra Filarmonicii Braşov.

În 2004 a devenit membru la ” Colegiul PRO ” Bucureşti, sub îndrumarea prestigioasei soprane Mariana Nicolesco, prilej care i-a oferit posibilitatea să susţină numeroase recitaluri în România.

Încurajat şi monitorizat de către profesorii Octavian Raţiu şi Florin Croitoru, la vârsta de 15 ani părăseşte Braşovul pentru a-şi continua studiile la Bucureşti, cu profesorul Valeriu Rogacev. (…)

Din 2014 este membru al orchestrei Kamerata Kronstadt, prim violonist al OpereiVox (Cluj-Napoca) şi prim violonist al Operei Braşov.

Portret – Florin Gherghel

Absolvent în 2006 al Conservatorului de Muzică din Oradea, Florin Gherghel este prezent pe afişele noastre de concert încă din anii de afirmare, Tribuna Tinerelor Talente fiind cupola  sub care tânărul violonist  a interpretat acompaniat  de orchestra simfonică a Filarmonicii,  partituri  reprezentative ale repertoriului universal.

Florin Gherghel a studiat vioara la Liceul de artă Sabin Drăgoi, la clasa profesoarei Crina Brad, iar în perioada anilor de facultate s-a bucurat de îndrumarea violonistului Traian Roman, solist al Filarmonicii de Stat Arad. Ca elev s-a făcut remarcat în concursurile naţionale de specialitate, câştigând premii şi poziţii importante.

Membru al Operei Naţionale din Timişoara pe parcursul stagiunii 2005-2006, violonistul este începând din Septembrie 2006 angajat al Filarmonicii din Arad, iar din toamna anului 2016, concert-maestrul orchestrei simfonice.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Filarmonica de Stat Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare