Concert coral „Mihai Eminescu” și un recitator extraordinar – actorul Valentin Voicilă

Publicat de actualitati-arad in 11 Jan, 2017 | Parerea ta

Într-un spectacol sensibil şi profund, programat de filarmonică în cinstea Zilei Naționale a Culturii, în Sala Cercului Militar de pe B-dul Decebal nr. 19, în seara de sâmbătă, 14 ianuarie 2017, de la ora 19.00, cele mai cunoscute poezii eminesciene îmbracă haina armonică a cântului coral sau se lasă explorate de spiritul mereu descoperitor al celui menit să slujească scena.

 Alături de actorul Valentin Voicilă, în ajunul aniversării marelui Eminescu, corul academic dirijat de Robert Daniel Rădoiaş îşi conturează prima performanţă a noii sale  agende, realizată prin alăturarea partiturilor unor iluştri reprezentanţi ai şcolii româneşti din secolul al XIX-lea romantic şi a capodoperelor muzicale ale veacului abia încheiat.

De la splendida Rugăciune a lui Tudor Jarda, la meditaţii, idile sau elegii, cele mai elogiate texte lirice eminesciene îmbracă tiparele sonore ale artei surori, sub semnături care vizează perfecţiunea: Ciprian Porumbescu, Paul Constantinescu, Sabin Păutza, Vasile Popovici. În versiuni “a cappella”, sau pe suportul rafinat al acompanimentului realizat de pianistul Sorin Dogariu, liedul, forma variaţională sau madrigalul se insinuează în ţesăturile celor mai „muzicale” autografe lăsate de Eminescu posterităţii, atmosfera intensă a Florii albastre, a Serii pe deal sau a Serenadei, fiind îmbogăţită de experienţele acustice ale valsurilor lui Vasile Timiş – După ce atâta vreme, Şi dacă, Adio.

Poeziei cântate i se alătură însă poezia vorbită,  momentele de recitator readucându-ne  în atmosfera Scrisorii III, a ironiei romantice – Cugetările sărmanului Dionissau a uneia dintre cele mai frumoase ode, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie.

Program:

Rugăciune – Tudor Jarda

Ce-ţi doresc eu ţie – Ciprian Porumbescu

Triptic  – Vasile Timiş

De-aş avea

Lacul

O, rămâi…

Scrisoarea III (fragment),  recitator Valentin Voicilă

Sara pe deal – Vasile Popovici

4 Madrigale pe versuri de Mihail Eminescu – Paul Constantinescu

Freamăt de codru

La mijloc de codru des

Cugetările sărmanului Dionis, recitator Valentin Voicilă

Peste vârfuri

Stelele-n cer

Serenada – Tudor Flondor

Triptic  – Vasile Timiş

După ce atâta vreme

Şi dacă

Adio

Floare albastră – Vasile Spătărelu

Ce-ţi doresc eu ţie, recitator Valentin Voicilă

Luceafărul (fragment),  recitator Valentin Voicilă

Portret – Valentin Voicilă 

Valentin Voicilă  a studiat la Liceele “Nicolae Bălcescu” şi “Panait Istrati” din Brăila şi a urmat cursurile Academiei de Teatru Film Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1982, la  clasa de actorie a lui Amza Pellea. Membru al Teatrului Dramatic din Baia Mare în perioada  anilor 1982  – 1983, Valentin Voicilă devine în 1984 actor al Teatrului de Stat Arad. Joacă pe aceeaşi scenă  până în 1989, iar începând din 1990 va susţine până în 1992 roluri pe scena  Teatrului Naţional  din Timişoara. Pe scena teatrului arădean revine în anul 2000.

Roluri de facturi diverse reflectă o personalitate scenică complexă, repertoriul de teatru al  lui Valentin  Voicilă cuprinzând deopotrivă  titluri româneşti şi universale: Vladimir   (Interviu – Ecaterina Oproiu ), Valerio (Leonce şi Lena  – Georg Büchner), Scapin (Vicleniile lui Scapin – Moliere), Alin (Valiza cu fluturi  – Iosif Naghiu), Frank (Profesiunea doamnei Warren – George Bernard Shaw), Ion (Aceşti îngeri trişti – Dumitru Radu Popescu), Tipătescu (O scrisoare pierdută – Ion Luca Caragiale), Carlo (Traversarea Niagarei  – Alonso Alegria), Lidio (Calandria – Bernardo da Bibiena), Antipholus (Comedia erorilor – William Shakespeare), Nae  Girimea (D’ale carnavalului – Ion Luca Caragiale), Nicolae Ceauşescu (O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu – Theodor Denis Dinulescu), Josef K. (Castelul  – Franz  Kafka), Prospero (Furtuna -William Shakespeare).

Valentin Voicilă a colaborat pe scenele  de teatru cu regizorii Cătălina Buzoianu, Radu Dinulescu,  Mircea D. Moldovan, Dan Alecsandrescu, Ştefan Iordănescu,  Victor Ioan Frunză şi Ion Mânzatu.

Semnează totodată recitaluri  în regie proprie, pe scena Teatrului din Arad   – Cioburi de curcubeu (pe texte de Feodor Dostoievski, Harold Pinter şi Tennessee Williams), Eminescu,  Domnului şi Mântuitorului Isus Hristos (poezii de Costache Ioanid)  dar şi la Televiziunea Română din Chicago (SUA)– Recital de poezie creştină şi fragmente biblice

Actorului i-au fost încredinţate  roluri  principale pentru marele ecran – Întoarce-te şi mai priveşte o dată (regia Dinu Tanase), Există joi? (regia Adrian Petringenaru), Undeva în est (Regia  Nicolae Margineanu)  dar  şi “partituri” secundare în  filmele: Să mori rănit din dragoste de viaţă ( regia Mircea Veroiu), Râdeţi ca în viaţă (regia Andrei Blaier), Întunecare (regia Alexandru Tatos), Răstimp (coproducţie româno-germană, regia Friedrich Schuller), Cântec în zori (regia Dinu Tănase) şi Damen Tango (regia Dinu Tănase)

21 Decembrie 1989 deschide un nou capitol al vieţii actorului, Valentin Voicilă  devenind  la acea dată liderul Revoluţiei Române din Arad.  Din  22 decembrie 1989, a fost  pe rând preşedinte al F.D.R., C.F.S.N. şi  C.P.U.N Arad.

Portret – Sorin Dogariu

Pianistul Sorin Dogariu este solistul Filarmonicii de Stat Arad şi conferenţiar universitar la catedra de pian a Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. A predat pianul la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi a susţinut numeroase cursuri de măiestrie, fiind frecvent invitat să facă parte din juriile unor concursuri internaţionale şi naţionale de pian.

Absolvent al Conservatorului “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, la clasa de pian a profesorului Gabriel Amiraş, s-a perfecţionat în anul universitar 1996 – 1997 la Academia Pianistică Internaţională “Incontro col Maestro” din Imola – Italia, unde a frecventat clasa  marelui pianist Lazar Berman.

A susţinut peste 600 de concerte şi recitaluri la filarmonicile din ţară şi a onorat invitaţii de peste hotare, pe scene de concert din Europa şi Asia.

Sorin Dogariu a realizat înregistrări CD cu lucrări de Ceaikovski, Poulenc, Bernstein, Piazzola, iar repertoriul său de concert cuprinde toate zonele de creaţie, de la preclasic până la literatura concertistică românească actuală.

Prima audiţie a Toccatei pentru pian şi orchestră de Remus Georgescu a fost realizată de pianist sub bagheta compozitorului, la Taichung, în anul 2001, acompaniat de National Taiwan Symphony Orchestra.

În  Anul Internaţional Joseph Haydn (2009), pianistul şi-a asumat parcurgerea integralei lucrărilor concertistice pentru clavecin, orgă şi pian de Joseph Haydn, iar în luna noiembrie a anului 2011,  în concertul organizat  în cinstea Zilei Naţionale a României  de către Ambasada României  la Bruxelles dar şi în programele de schimburi culturale între oraşele Heist op den Berg, Pécs şi Arad, Sorin Dogariu  şi-a dovedit  performanţele şi abilităţile în  trei dintre cele mai complexe creaţii pianistice universale: Concertul nr.5 în mi bemol major „Imperialul” de Ludwig van Beethoven, Concertul nr. 1 în mi bemol major de Franz Liszt şi Concertino în stil clasic de Dinu Lipatti.

În 2010, pianistul şi-a susţinut doctoratul la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti,  având ca temă de studiu Concertul românesc pentru pian şi orchestră.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Filarmonica de Stat Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare