Comisie de acreditare, la Spitalul Județean Arad

Publicat de actualitati-arad in 03 Jun, 2016 | Parerea ta

Activitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Arad va fi evaluată amănunţit de o comisie, în vederea obţinerii acreditării.

Membrii Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor vor fi prezenți la Arad începând din 13 iunie.

Acreditarea este o procedură obligatorie prin care trebuie să treacă toate spitalele din România. Pentru obținerea acreditării sunt analizați indicatori precum curățenia, aparatura medicală, circuitele interne, documentele unității, chestionarele aplicate pacienților și aparținătorilor.

Pentru a îndeplini condițiile cerute în vederea obținerea acreditării, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad se află, în aceste zile, într-un amplu proces de reparaţii şi modernizări.

În cursul zilei de vineri, președintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea, a vizitat Spitalul Județean, însoțit de reprezentanții mass-media.

„Am făcut o vizită în mai multe secţii ale Spitalului pentru a vedea stadiul lucrărilor de modernizare, reabilitare şi igienizare. Consider că îndeplinim standardele necesare obţinerii acreditării ca Spital Clinic Judeţean de Urgenţă”, a declarat Adrian Ţolea.

Țolea a mai afirmat că s-a realizat igienizarea în majoritatea secțiilor și s-au făcut o serie de reparații.

Conducerea Spitalului Județean Arad susține că saloanele și grupurile sanitare au fost dotate cu accesorii (dozatoare săpun şi prosoape de unică folosință). De asemenea, mai spun cei din conducerea Spitalului, la Secţia Pediatrie I au avut loc ample lucrări de reparaţii, modernizare şi igienizare şi a fost achiziţionat mobilier medical.  Lucrări complexe sunt efectuate, şi în prezent, şi la Secţia Pediatrie II.

Aici au fost reabilitate grupurile sanitare, a fost înlocuită tâmplăria existentă cu geam termopan, au fost schimbate inclusiv separatoarele dintre saloane, pentru a spori confortul copiilor şi al mamelor.

„Aceste lucrări s-au putut realiza printr-un efort comun al Consiliului Judeţean, al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dar şi al arădenilor. O implicare deosebită în atragerea de donaţii şi voluntariat au avut Poliţia Locală şi Centrul de Excelenţă. Prin proiectul «Cutia cu Monede» au reuşit să strângă aproximativ 12.000 de euro. De asemenea, Rotaract, Fundaţia «Dalia» şi Cetatea Voluntarilor au donat resurse importante, în special pentru reabilitarea secţiilor de Pediatrie. La Pediatrie I o implicare deosebită în atragerea de donaţii şi voluntariat au avut si membrii MultiCultural Foundation, cu peste 25.000 euro”, a mai spus Adrian Ţolea.

O altă secţie vizitată vineri a fost cea de Ortopedie, unde au fost efectuate lucrări de modernizare a saloanelor.

„Secţia de Ortopedie trebuia modernizată din două mari motive: ca să oferim o siguranţă pacienţilor şi personalului medical şi, desigur, ca spitalul să poată fi acreditat”, a declarat președintele interimar al CJ Arad.

Pentru asigurarea calităţii actului medical, Consiliul Judeţean Arad a alocat, în acest an, şi suma de 323.000 de lei, bani care se regăsec într- serie de investiţii şi la secţiile de ORL şi Oftalmologie.

„De asemenea, prin aparatura care se va achiziţiona la Oftalmologie se vor putea efecuta şi la Arad operaţii de cataractă în sistem sistemul public de sănătate. Cu siguranţă investiţiile Consiliului Judeţean Arad, în aceste două secţii, nu se vor opri aici. Îmi doresc ca în perioada următoare să alocăm fonduri pentru renovarea faţadei şi înlocuirea tâmplăriei existente, cu geam termopan. Prin aceste dotări, Consiliul Judeţean continuă modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţă Arad”, a mai afirmat Adrian Ţolea..

Mirandolina Prişcă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, a spus că, în ultima perioadă, s-a muncit „într-un ritm intens, cu eforturi susţinute din partea tuturor, pentru atingerea standardele necesare acredătării“.

„Lucrările s-au derulat într-un ritm alert, să putem oferi condiţii mult mai bune pentru desfăşurarea activităţii în acest sector deosebit de important.  Nu înseamnă că, odată cu vizita pentru acreditare, se vor încheia lucrările. Acestea vor continua pentru că mai avem multe de făcut. Avem de rezolvat locațiile pentru secțiile care sunt cu mari probleme. Mă refer la secțiile Boli Infecțioase, Pneumoftiziologie și Maternitatea, care au nevoie de locații noi. Avem proiecte și am făcut multe cu sprijinul Consiliului Județean”, a declarat, Mirandolina Prișcă.

Din anul 2011, de când a preluat Spitalul Județean, Consiliul Judeţean Arad a investit în domeniul medical peste 15 milioane euro, aici fiind incluze investiţii finalizate sau în curs de realizare, dar şi aparatură medicală.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare