Cod galben de ploi şi vânt în vestul țării

Publicat de actualitati-arad in 18 Mar, 2017 | Parerea ta

Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 27 de judeţe din vestul, centrul şi nordul ţării, unde începând de sâmbătă până duminică seara va ploua, iar vântul va avea la rafală viteze de peste 70 de kilometri pe oră.

Avertizarea a fost emisă pentru unele zone din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Mureş,  Suceava, Neamţ, Bacău, Harghiţa, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Vâlcea, Sibiu, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Alba, Bihor, Cluj şi Sălaj şi va fi în vigoare de sâmbătă, ora 18.00, până duminică, la ora 20.00.

În vestul, centrul şi nordul ţării va ploua pe arii extinse, iar în restul teritoriului, ploile, mai ales averse, se vor semnala local. În judeţele avertizate cu cod galben de ploi vor fi cantităţi de apă de peste 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat 25-30 de litri pe metru pătrat.

În zona Munţilor Apuseni, nordul Carpaţilor Orientali, Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali se vor acumula peste 40-50 de litri pe metru pătrat, iar la altitudini mai mari de 1.500 de metri vor predomina ninsorile.

Vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăşi 60-70 de kilometri pe oră, iar pe creste 90 de kilometri la oră, viscolind şi spulberând zăpada.

Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în celelalte regiuni, în special duminică, cu viteze mai mari de 50-65 de kilometri pe oră în sudul ţării, inclusiv în Bucureşti.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare