Cod galben de ploi pentru județul Arad

Publicat de actualitati-arad in 20 Nov, 2015 | Parerea ta

codAdministraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii pentru mai multe județe printre care și Arad.

Potrivit meteorologilor, în intervalul sâmbătă, 21 noiembrie, ora 9.00 – duminică, 22 noiembrie, ora 9.00, va fi Cod galben de ploi în 15 judeţe din vestul, nord-vestul şi nordul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 25 – 30 litri/metrul pătrat şi, izolat, 50 de litri/metrul pătrat.

Judeţele afectate sunt: Arad, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Neamţ, Botoşani, Harghita, Mureş, Bihor, Alba, Timişoara, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj şi Mehedinţi.

Cei de la ANM au mai informat că în noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 noiembrie), în Munţii Apuseni şi în grupele nordice ale Carpaţilor Orientali, dar şi la înălţimi de peste 1.800 metri în celelalte masive, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.

Precipitaţii mixte sunt posibile duminică (22 noiembrie) şi în zonele de deal din vestul şi nordul teritoriului.

Temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 55-60 kilometri/oră. La munte, cu precădere în zona înaltă, va sufla tare, cu peste 90-100 kilometri/oră, trecător viscolind ninsoarea.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare