Claudia Boghicevici: „O lege în sprijinul celor care vor să se pensioneze”

Publicat de actualitati-arad in 20 Oct, 2016 | Parerea ta

claudia-boghiceviciPreşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care permite persoanelor care nu sunt încă pensionate şi care, în perioada activităţilor profesionale, au întrerupt din diverse motive plata contribuţiei la sistemul public de pensii, să poată achita în decursul a şase luni această cotizaţie pentru o perioadă maximă de cinci ani.

„Promulgarea acestei legi de către preşedintele Iohannis este binevenită, ajutând persoanele care nu pot să iasă la pensie pentru că nu au stagiul de cotizare necesar. Sunt persoane care, din varii motive, inclusiv de sănătate, nu au mai putut să lucreze, dar nici nu se încadrau în condiţiile pensionării pe caz de boală.

Sunt, deasemenea, persoane care au muncit aproape toată viaţa într-o meserie care s-a desfiinţat înainte ca ele să împlinească vârsta de pensionare, dar, neavând altă pregătire, nu au putut să-şi găsească alt loc de muncă. Exemplele pot continua, dar nu mai insistăm pe acest aspect. Important este faptul că persoanele în cauză au acum posibilitatea să-şi întregească stadiul de cotizare, plătind retroactiv”, spune Claudia Boghicevici.

Ca ministru al Muncii pe acest domeniu, Claudia Boghicevici a manifestat o preocupare constantă pentru pensionari, contribuind substanţial la elaborarea şi adoptarea unor iniţiative legislative care îi vizau pe aceştia.

Aportul parlamentarilor liberali în cadrul dezbaterilor a fost unul substanțial, astfel că pe de o parte un alt proiect PNL a fost înglobat în raportul comisiei, precum și amendamentele depuse de doamna deputat Claudia Boghicevici prin care proiectul legislativ a fost actualizat la realitățile actuale. ”Am reușit  să-mi conving colegii de altă culoare politică să susţină aceste iniţiative și mai ales amendamentele ce le-am adus la ele, explicându-le că oricând poate fi vorba despre părinţii sau bunicii noştri, ai tuturor, că bătrâneţea nu trebuie politizată.

Tocmai de aceea, indiferent ce partid propune legi care să vină în sprijinul pensionarilor de facto, dar nu şi din punct de vedere legal, pentru că nu întrunesc, fără să aibă vreo vină, condiţiile necesare , trebuie să uităm lupta şi interesele politice”, afirmă vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Conform legii promulgate, arată Claudia Boghicevici, persoanele interesate încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii din raza teritorială de domiciliu ori reşedinţă a persoanei interesate.

Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială potrivit prezentei legi şi ultimii 5 ani anteriori acestei date.

Cu precizarea că plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare