Claudia Boghicevici: „Le cer tuturor primarilor din județ să înființeze Centrele Medicale de Permanență!“

Publicat de actualitati-arad in 11 Aug, 2016 | Parerea ta

comunicat presaClaudia Boghicevici, vicepreședintele Consiliului Județean, solicită arădenilor să ia în considerare existența Centrelor de Permanență care funcționează în municipiu și care pot degreva presiunea de pe Unitatea Primire Urgențe.

Se constată că arădenii se îndreaptă cu orice fel de acfecțiuni, chiar și cu cele minore, la Spitalul Județean, crescând fluxul de pacienți. Or, unele consultații pot fi realizate mult mai aproape de domiciliul solicitanților și în condiții mult mai lejere, cu timpi de așteptare scăzuți.

„Am discutat cu specialiștii din domeniul sanitar care ne-au cerut să mediatizăm aceste Centre de Permanență. Mi s-a demonstrat că ele sunt mult subutilizate; dotarea acestora cu echipamente minimale de adresare a urgențelor minore este în atenția noastră și o discutăm cu președintele Consiliului Județean, dl. Cionca, fiindcă timpii de așteptare la spital pot fi astfel comprimați.

Aceste servicii medicale în Centrele de Permanență sunt gratuite!  Să știți că ne gândim și la implementarea unui sistem de programare on-line pentru ambulatoarele de specialitate, o propunere pe care am primit-o de la medici și care este mai ales la îndemâna tinerilor. Ne dorim ca în următoarea perioadă aceste proiecte să se concretizeze”, a declarat Boghicevici.

Vicepreședintele Consiliului Județean Arad se adresează și primarilor din județ cu solicitarea înființării Centrelor Locale de Permanență, care asigură continuitatea asistenței medicale primare între orele 15-8, iar cu ocazia sărbătorlor 24 de ore din 24, în regim de gardă realizată de medicii de familie.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare