Clădirile colegiilor Economic și „Ghiba Birta“, reabilitate

Publicat de actualitati-arad in 26 Sep, 2017 | Parerea ta

Clădirile în care funcționează două unități de învățământ din municipiul Arad, vechi de peste 130 de ani, vor fi reabilitate, valoarea investițiilor fiind de peste 33 milioane de lei, banii fiind primi de Primărie prin Programul Național de Dezvolare Locală.

Ambele clădiri sunt în stare de degradare avansată şi au beneficiat de reparaţii minime în ultimele decenii.

Una dintre clădirile care vor fi reabilitate este cea în care funcționează Colegiul Economic.

„Reabilitarea faţadei folosind materiale de cea mai bună calitate, recondiţionarea tâmplăriei exterioare şi interioare, refacerea ornamentelor de pe faţadă, lipsă sau deteriorate, soclul readus la finisajul original de acum mai bine de 135 de ani. Aceastea sunt numai o mică parte din lucrările prevăzute în proiectul municipalităţii «Reabilitare clădire Colegiul Economic Arad»”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Arad.

Termenul de execuție este de un an, de la data începerii lucrărilor, iar valoarea investiției la Colegiul Economic este de 18.468.223 lei (inclusiv TVA).

De-a lungul existenţei sale, construcţia a suferit modificări funcţionale, structurale şi arhitecturale, dar şi reparaţii curente.

„De această dată, proiectul propus de municipalitate vizează lucrări complexe, atât la nivelul spațiilor pentru învățământ, cât şi la cele administrative, modernizarea sălii festive şi a celei de sport, amenajarea de noi laboratoare etc.  Totul pentru atingerea unui obiectiv clar: creșterea gradului de participare la învățământul profesional și tehnic care nu se poate realiza fără o infrastructură adecvată/corespunzătoare“, se mai arată în comunicatul Primăriei.

Municipalitatea a mai anunțat că, în vara anului viitor ar putea începe lucrările de reabilitare a clădirii în care își are sediul Colegiului Național „Elena Ghiba Birta”.

Construcţia imobilului din centrul municipiului a început în 1888, când s-a ridicat aripa de pe B-dul Dragalina.

Ultima intervenţie asupra corpului construit acum mai bine de 130 de ani a avut loc în 2004.  Atunci s-au executat preponderent consolidări și doar finisajele spațiilor afectate, fără a interveni la tâmplărie, finisaje extinse și instalații.

În prezent clădirea Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” se regăseşte pe Lista Monumentelor Istorice şi face parte din proprietatea publică a municipiului Arad. „În vara acestui an proiectul municipalităţii de reabilitare a acestei clădiri s-a numărat printre cele care au obţinut finanţare prin Programul Naţional de Dezvolare Locală. Mai exact 15.126. 112 lei (TVA inclus) vor fi folosiţi la reabilitarea integrală a celor două corpuri de clădire A și B, atât în zona spațiilor pentru învățământ, sport, cantină, spații administrative cât și la modernizarea salii festive care se va dota cu echipament nou pentru scenă și sală (videoproiector, instalații sonorizare, scaune ignifugate tip fotoliu, ecran proiecție etc). Durata de realizare a investiţiei este 24 luni“, a informat Primăria Arad.

Conform sursei citate, necesitatea realizării acestor lucrări se impune pentru a asigura condiții optime de desfășurare a unui învățământ modern, precum și pentru a adapta clădirile la noile cerințe de autorizare a funcționării, alături de reducerea consumurilor de energie electrică și termică.

„Atât proiectul «Reabilitare clădire Colegiul Economic Arad», cât şi «Reabilitare clădire Colegiul Elena Ghiba Birta Arad», au ajuns în faza în care au fost depuse documentaţiile tehnice în vederea semnării contractelor de finanţare. Imediat după semnarea lor, Primăria Municipiului Arad va da drumul licitaţiilor pentru proiectare şi execuţie“, se mai menționează în comunicatul de presă remis de Primăria Municipiului Arad.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare