Clădirea Liceului tehnologic „Henri Coandă”, reabilitată termic cu bani de la Primăria Arad

Publicat de actualitati-arad in 06 Sep, 2017 | Parerea ta

Viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ a efectuat miercuri, 6 septembrie, o vizită la Liceul Tehnologic Transporturi Auto „Henri Coandă” din Arad, unde de aproape două luni de zile au început lucrările de reabilitare termică a clădirii în care funcţionează unitatea de învăţământ.

Investiţia în valoare de 309.015 lei are ca termen de finalizare mijlocul lunii decembrie a acestui an.

„Este o încercare a Primăriei de a finanţa din bugetul local astfel de investiţii, cu scopul de a asigura condiţii din ce în ce mai bune în şcolile arădene. An de an facem interveţii majore la clădirile care necesită astfel de lucrări.  Cu toate că am solicitat finanţare prin celebrul Program Naţional de Dezvoltare Locală,  din păcate numai un număr mic de şcoli au primit fonduri.  Restul suntem obligaţi ca oameni responsabili să le bugetăm. Atât anul acesta cât şi cel ce va urma,  vom interveni acolo unde este nevoie, pentru că nu le putem lăsa aşa cum au gândit, din păcate, guvernanţii”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Lucrările prevăzute pe durata celor 5 luni de zile sunt următoarele:

Anvelopare parte opacă faţade şi socluri şi realizare finisaje decorative;

Izolarea termică a galeriei (gang) – tavane şi pereţi;

Înlocuirea tâmplăriei din lemn cu tâmplărie din lemn stratificat la faţada principală;

Înlocuirea tâmplăriei lemn cu tâmplărie PVC la faţada secundară şi unele uşi interioare la clasele de la etaj;

Termoizolare pod cu saltele din vată minerală bazaltică;

Reparaţii elemente şarpantă lemn şi învelitoare din ţiglă;

Înlocuire paizie lemn, jgheaburi şi burlane din tablă;

Refacerea trotuarelor în jurul clădirilor;

Montare rampă pentru persoane cu dizabilităţi.

„La final sunt convins că dintr-o clădire veche  de la 1870 vom avea o clădire modernă izolată termic. Vom putea face astfel economii financiare pe care să le reinvestim în actul educaţional.”, a concluzionat viceprimarul Aradului, Călin Bibarţ.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare