CJ Arad: Guvernul a tăiat de la finanţare 57 de kilometri de drumuri judeţene

Publicat de actualitati-arad in 02 Oct, 2017 | Parerea ta

Printr-o adresă oficială, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Direcţia Generală de Dezvoltare Regională şi Infrastructură, comunică următoarele:

„Conform listei aprobate, CJ Arad, din cauza lipsei resurselor financiare, nu beneficiază de finanţare prin PNDL2017-2020 pentru următoarele obiective de investiţii:

1) „Modernizare DJ 572, km 34+940 – 128+519 Berzovia – Buziaş – Lipova, din care în judeţul Arad km 102500 – 128+519 Limită de judeţ Timiş – Lipova”

2) „Modernizare DJ 708 km 44+400 – 66+600 Gurahont – Buteni”

3) „Reabilitare DJ 708A km 32+100 – 41+100 Tauţ – Tîrnova”

„Actuala guvernare dovedeşte o lipsa de respect faţă de arădeni, faţă de solicitările şi necesităţile judeţului Arad. Din cele 7 proiecte depuse pentru finanţare de drumuri, prin PNDL, au fost aprobate doar trei, pentru alte trei s-a răspuns că nu există fonduri, iar al şaptelea a dispărut cu totul.

Mai mult, unul dintre cele trei drumuri pentru care s-a trimis negaţie este redactat incomplet, ceea ce arată nepăsarea guvernanţilor. Este încă o dovadă a lipsei de respect pe care Guvernul o are faţă de judeţul nostru. Aradul este un bun contribuabil la Bugetul naţional, dar când e vorba ca aceşti bani să se întoarcă, sub diferite forme, prin diferite investiţii, către judeţul nostru, atunci primim răspunsuri negative, întocmite în grabă, pline de greşeli, într-un total dispreţ faţă de arădeni.

Nu cerem decât respect şi echitate pentru arădeni, pentru contribuţia pe care Aradul o aduce la Bugetul naţional”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Judeţean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare