Ciprian Luca: Vechile năravuri nu au vindecare – dacă e an electoral, în loc de astupat gropi, borduriada

Publicat de actualitati-arad in 08 Mar, 2016 | Parerea ta

Ciprian LucaTermenul „borduriadă” a primit o nedorită notorietate legată de afacerile necurate care stau în spatele schimbării de borduri în ani electorali, cu scurgeri de fonduri spre campaniile electorale ale unui anumit partid.

Observăm, oarecum fără mirare, faptul că de câteva zile în Arad se desfășoară o borduriadă la scară mare, atât în zone centrale ale orașului cât și pe străzile din cartiere.

Borduri mai noi sau mai vechi sunt înlocuite cu o frenezie care nu poate să nu dea de bănuit. Pentru că, dacă ar fi fost vorba despre borduri vechi, acestea ar fi putut fi schimbate din timp, nu acum, îninte de alegerile locale.

Iar cele montate de câțiva ani și aflate în stare excelentă sunt de asemenea schimbate, pentru a demonstra că Aradul ar fi condus de o mână forte a unui administrator eficient și dedicat arădenilor.

„Vatra arădeană” ține să tragă un semnal de alarmă și să atenționeze arădenii asupra acestui mod de a cheltui banul public în scopul electoral al primarului în funcție, pentru ca oamenii să nu se lase înșelați.

„Observ cu mâhnire că vechile obiceiuri și năravuri electorale specifice fostului PDL sunt acum perpetuate de noua structură a partidului condus de primarul Gheorghe Falcă. Borduriada ascunde ineficiență și înșelarea alegătorilor cinstiți.

La mijloc nu este vorba despre o acțiune edilitară ci doar de un hei-rup propagandistic, plătit cu bani publici, pentru a demonstra cât de bun gospodar este primarul în funcție.

Dacă ar fi fost bun gospodar, ar fi făcut lucrările de pe străzile Aradului, tot mai sparte și pline de gropi, la timpul lor și, nu i-ar fi silit pe arădeni să suporte chinurile circulației pe artere rutiere, distruse doar pentru a avea front de lucru mai mare cu două-trei luni înintea alegerilor. Borduriada electorală nu este altceva decât o manipulare și o cheltuire nejustificată a banilor arădenilor în interesul campaniei primarului Gheorghe Falcă.

Pentru a nu mai vorbi despre comisioanele care stau în spatele fiecărei borduri nou-montate”, a declarat Ciprian Luca, președintele „Vetrei arădene”.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă „Vatra arădeană”. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare