Ciprian Luca: „Inundațiile reflectă incompetența administrației arădene“

Publicat de actualitati-arad in 20 Jun, 2016 | Parerea ta

comunicat presaPloile puternice de duminică seara au provocat inundarea Aradului. Practic, nu a existat nici o zonă neafectată de efectele ploilor torențiale.

Asociația „Vatra Arădeană” trage din nou un semnal de alarmă, în continuarea unor mai vechi atenționări privind modul total deficitar în care a fost tratată problema canalizării Aradului.

„Am semnalat repetat faptul că lucrările pentru extinderea sistemului de canalizare, o mândrie a administrației Aradului, au fost efectuate deficitar, cu nerespectarea unor minime norme de eficientizare.

Guri de canal deasupra nivelului carosabilului, care nu pot prelua surplusul de apă, țevi subdimensionate și lucrări făcute în dispreț față de cetățeni ajung acum să provoace efecte devastatoare.

Nu este vina nimănui că asupra Aradului cad cantități imense de precipitații în timp foarte scurt. Dar este vina celor care au avut obligația de a asigura metodele pentru ca asemenea catastrofe naturale să provoace efecte minime.

Adică, a celor ce s-au lăudat cu o canalizare ineficientă, prost realizată și dimensionată, care acum și-a demonstrat efectul catastrofal asupra Aradului. Ca și recepționerilor lucrărilor prost executate la Unitatea Primiri Urgențe Arad, ce acum a fost inundată, punând în pericol grav siguranța cetățenilor care au nevoie de acest serviciu medical.

Arădenii au ales noua conducere a orașului, dar ei trebuie să fie conștienți că asemenea probleme grave, provocate de ploaia torențială de duminică se produc deoarece cei cărora le-au dat girul au apărat alte interese decât cele ale orașului. Și asta se petrece la orice ploaie mai însemnată, nu la una de proporțiile celei de duminică.

Vom continua să tragem semnale de alarmă, punctual, pe probleme ce țin de administrația publică locală, până  când cei în drept să intervină o vor face, fără patimi politice și doar pe argumentații clare și punctuale”, a declarat Ciprian Luca, președinte al asociației „Vatra Arădeană”.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă „Vatra Arădeană”. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare