Cionca vrea să înfrățească Aradul cu Aradul

Publicat de actualitati-arad in 12 Sep, 2017 | Parerea ta

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a cerut sprijin ambasadorului statului Israel în România, ES Tamar Samash, pentru realizarea unei înfrățiri a județului pe care îl conduce cu orașul cu același nume din această țară aflată în Orientul Mijlociu.

Iustin Cionca și ES Tamar Samash s-au întâlnit, marți, la sediul Consiliului Județean Arad, unde printre alte teme, s-a discutat și despre înfrățirea județului cu orașul Arad din Israel.

„Vizita Excelenţei Sale Tamar Samash ne-a oferit prilejul să readucem în discuţie dorinţa noastră de a ne înfrăţi cu localitatea Arad din Israel. Am pus în discuţie şi acest obiectiv şi altele importante pentru dezvoltarea judeţului nostru. Sunt impresionat de deschiderea Excelenţei Sale faţă de parteneriatele pe care le-am propus şi i-am prezentat invitaţia de a reveni la Arad pentru cunoaşterea unor obiective cu potenţial turistic în judeţ”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean.

În cadrul discuțiilor cu diplomatul israelian, Cionca a prezentat Zona Liberă Arad – Curtici și preocupările Consiliului Județean în dezvoltarea activităților culturale, prin asociații și instituții din Israel.

„În cadrul Euroregiunii DKMT (Dunăre-Criș-Mureș-Tisa), Consiliul Județean va coordona consorțiul cultural Activarium. Acesta are ca obiectiv realizarea unui calendar cultural comun în șase județe din România, Ungaria și Serbia pentru pregătirea anului 2021, atunci când două orașe din Euroregiune vor fi capitale europene a culturii“, a spus Cionca.

ES Tamar Samash este prezentă în Arad, unde va participa la evenimentele organizate pentru sărbătorirea a 300 de ani de la atestarea comunității evreiești locale.

Cu această ocazie, oficialii din Israel au vizitat o expoziţie tematică, organizată de Complexul Muzeal Arad, în holul Consiliului Judeţean, ca un omagiu adus celor 300 de ani de la atestarea comunităţii evreieşti din Arad.

Orașul Arad din Israel are în jur de 25.000 de locuitori și este situat la 25 de kilometri de Marea Moartă.

Localitatea a fost înființată abia în 1962 și a devenit oraș în 1995. Este anul în care o tragedie a umbrit sărbătoarea obținerii statutului de oraș. La un festival de muzică, trei adolescenți au murit și alți aproape 100 au fost răniți în urma unui accident produs din neglijența organizatorilor.

În timp ce 10.000 de tineri se înghesuiau să intre pe arena în care aveau loc concertele, din cauza presiunii asupra porților metalice care erau ținute încuiate, o grindă a cedat și a căzut peste participanți. După șase ani de procese, cinci persone au fost găsite vinovate și condamnate.

Deși se află în deșert, Aradul israelian este oraș cu infrastructură modernă, zone pietonale, fântâni arteziene și palmieri.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare