Ziarul electronic al arădenilor

Cimitirul Central din Viena, atracţie turistică

Cimitirul Central din Viena (Der Wiener Zentralfriedhof), cu o suprafaţă de 2,5 kilometri pătraţi, este al doilea cimitir din Europa, ca mărime, în acesta fiind mormintelor unor personalităţi.

Contrar numelui, el se află situat la marginea de Sud a Vienei, în cartierul Simmering, dar îndeplineşte o funcţie principală pentru că este cel mai mare cimitir din Viena şi pentru că pentru o înmormântare aici costurile sunt cu mult mai mici decât în celelate cimitire vieneze. În prezent, cimitirul adăposteşte aproximativ  330.000 locuri de veci și 3 milioane de morţi. Cimitirul Central din Viena este locul în care „se odihnesc” oameni din toate religiile. Acest cimitir nu este destinat doar celor morţi, căci arealul care se aseamănă cu un parc este şi un loc de linişte, de odihnă şi de meditaţie. Cimitirul, care este administrat de Asociaţia cimitirelor vieneze, nu este un unul istoric. El a fost proiectat în anul 1870 de arhitecţii germani Karl Jonas Mylius şi Alfred Friedrich Bluntschli şi, la vremea respectivă, a dat naştere la o mulţime de discuţii politice contradictorii din cauza faptului că, fiind gândit pentru mai multe confesiuni, nu era clar în ce religie să fie sfinţit. Într-un final a fost sfinţit, fără public, în 30 octombrie 1870, după riturile bisericii romano-catolice.

Cimitirul a fost mărit de șapte ori, ultima dată în 1921. În cel de-al Doilea Război Mondial a fost bombardat şi au fost distruse complet 12.000 de morminte, sute de cavouri, toate clădirile şi cupola bisericii. După ce a fost refăcut şi până în prezent, Cimitirul Central este cel mai mare loc de veci din Viena şi un cimitir pentru toate religiile.

„Cimitir în pădure”

La mijlocul lunii mai în 2009, într-o parte liniştită a Cimitirului central s-a deschis un „cimitir în pădure”, unde cei care doresc pot să fie înmormântaţi în mijlocul naturii, la rădăcina copacilor. Pe acest areal de 10.000 metri pătraţi se găsesc copaci de 40 până la 60 de ani, mai ales arţari şi frasini şi foarte multă iederă. Din cei 200 de copaci, 36 au fost aleşi pentru „înmormântarea“ urnelor. Fiecare copac este în centrul unui cerc căruia i se subordonează 12 morminte, dar dacă toate cele 12 locuri pot să fie folosite, depinde de rădăcinile copacului. La acest fel de înmormântare costurile sunt mai mici şi pentru toate mormintele din pădure este ridicată o piatră funerară comună, o sculptură din metal, care aminteşte de un copac.  Aici sunt gravate numele celor morţi, anul naşterii şi al decesului şi un loc central este destinat lumânărilor şi coroanelor.

Cimitirul Central din Viena nu este numai unul dintre locurile de refugiu, ci şi un loc care oferă o imagine a societăţii din punct de vedere social, cultural şi istoric, şi chiar dacă după moarte toţi oamenii sunt egali, deasupra pământului se poate vedea diferenţa prin pietrele funerare cu o arhitectură impresionantă, care conţin nenumărate reliefuri şi sculpturi. Cea mai mare parte a Cimitirului Central este ocupată de mormintele catolice, pe lângă care se găsesc compartimente cu mormintele următoarelor confesiuni: budism, evanghelism, islamist (vechi, nou şi egiptean), iudaic (evreiesc, cimitir vechi şi nou), orthodox (rusesc, grecesc, românesc etc.).

În timp ce cimitirul evanghelic şi cel evreiesc nou sunt delimitate clar şi dispun de ziduri şi de porţi proprii de intrare, cimitirele ortodoxe, islamice şi budistice s-au dezvoltat ca nişte enclave în cadrul cimtirului romano-catolic.

Biserica cimitirului

În centrul cimitirului se află Biserica Sfântul Bartolomeu, în faţa căreia se află mormintele preşedinţilor ţării şi locurile de onoare. În spatele bisericii sunt mormintele preoţilor, iar de-o parte şi de alta se găsesc arcade şi cavouri. Biserica cimitirului este, alături de Biserica Otto Wagner (Kirche am Steinhof), una dintre cele mai însemnatate construcţii ale stilului Jugend. După 3 ani de construcţie, biserica a fost sfinţită în 1911, şi, între anii 1995 şi 2000, restaurată complet. Arhitectutra ei este impresionantă: 58,5 m înălţime, o cupolă centrală şi o suprafaţă de 2.231metri pătraţi, 3 coloane late de 11 m şi 22 de trepte, care conduc în interiorul bisericii superioare. Prin intrările din turnurile de la faţadă se ajunge la biserica de jos, unde se găsesc cavourile. Construcţia este străjuită de 4 turnuri, din care cele din spate servesc ca și ceas şi pentru clopote. Ceasurile au în loc de cifre litere care formează cuvitele „tempus fugit” (timpul fuge) şi cele 12 ore au fiecare câte o cruce. Încăperea centrală cu cupolă are o lungime de 22,7 m şi o înălţime de 39 m. Din 1979, aici este locul de păstrare a sicrielor înainte de înmormântare. Biserica de sus este foarte simplu amenajată. În biserica de jos se aliniază în încăperea centrală capele ce conţin cavouri care sunt delimitate prin coloane. Aceasta conţine în total 39 de cavouri. Zilnic, în Cimitirul Central au loc între 20 şi 25 de ceremonii de înmormântare.

Pentru vizitatori sunt recomandate două rute şi în funcţie de timpul alocat se poate alege între ruta 1, cea mai scurtă, care durează două ore, ruta 2, de 3 ore, sau ruta 3 de 4 ore. Pentru că este aproape imposibil să descoperi pe cont propriu tot ceea ce este demn de văzut este de recomandat vizitatorilor să închirieze la intrare un ghid audio, astfel, în mod sigur, nu vor fi ocolite locurile cele mai interesante. Acest audioghid poate să fie închiriat de la poarta nr. 2, pe baza unui act de identitate cu poză şi costă 7 euro.

„Parcul liniştii şi puterii“

Pe parcursul drumului se primesc informaţii interesante despre cimitir, biserica de aici, mormintele speciale, despre primele morminte ale cimitirului dar şi despre ”Parcul liniştii şi puterii”. Acest parc special este construit în tradiţia veche a geomanţiei, adică a profeţiilor care vin din pământ. Vizitatorii găsesc aici un loc de linişte şi de meditaţie şi pot să primească putere de la plante, copaci, pietre şi pământ. Acest parc este împărţit în cinci părţi cu peisaje diferite în concordanţă cu puteri ce vin din Cosmos şi din pământ. Cei care vin aici pregătiţi să se desprindă de vechi, de trecut, de tristeţe, pot, conştient, să îşi dirijeze sentimentele şi gândurile ca să înceapă o viaţă nouă şi împlinită în ciuda pierderilor suferite. De-a lungul drumului se pot citi gânduri care explică fiecare parte a parcului în parte. Pentru sistemul energetic uman este deosebit de important ca în parc să se urmărească succesiunea numerotărilor, să se păşească pe pietrele numerotate răspândite pe parcurs, care urmăresc, de fapt, liniile puterii geomantice şi mai ales să se încerce încărcarea cu energie la punctele de intersecţii. În acest parc se găsesc bănci cu soclul din granit şi şezutul din lemn de molift. Numerele de pe pietre se consideră a fi puncte de putere, dar pentru că fiecare om simte altfel acestă forţă naturală, este lăsat fiecăruia personal să descopere locul în care simte cel mai bine.

La intrarea principală (poarta 2) se află vechile arcade cu 36 de cavouri, construite în 1880 în stil neo-renascentist.

Morminte de onoare

Mormintele de onoare sunt cele ale personalităţilor şi fac parte din cultura Vienei. Aceste morminte sunt rezultatul cinstei deosebite pe care oraşul Viena a acordat-o dincolo de moarte celor care şi-au adus un aport deosebit în viaţa publică în domeniul muzicii, poeziei, ştiinţei, arhitecturii, picturii, descoperirilor, actoriei, politicii sau sportului. În primii zeci de ani după deschidere, acest cimitir nu a fost îndrăgit din cauza distanţei mari faţă de oraş şi a peisajului pustiu din cauza lipsei de vegetaţie, ca mai apoi să devină un punct de atracţie, mai ales după ce aici au fost aduse resturile pământeşti ale tuturor personalităţilor care au murit înainte din alte cimitire din Viena şi care au fost reînmormântaţi aici. Pe arealul cimitirului se găsesc o mulţime de monumente şi un cimitir al soldaţilor şi eroilor.

Cele mai mari monumente sunt dedicate celor ce au căzut în Primul şi cel de-al Doilea Război Mondial, victimelor Revoluţiei de la 1848, a catastrofei aeriene din 1914, soldaţilor evrei căzuţi în Primul Război Mondial, victimelor fascismului (1934-1945), soldaţilor ruşi căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial, victimelor incendiului din 1881, ale Războiului Civil din 1934 sau a avalanşei din martie 1928.
Personalităţi înmormântate aici sunt Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms, Marcel Prawy, Franz Schubert, Curd Jürgens, Johann Strauss tatal, Johann Strauss fiul, Johann Nestroy, Falco (Johann Hölzel), Antonio Salieri, Kurt Waldheim.

Informaţii utile

Intrarea pe jos în cimitir este liberă. Contra sumei de 2,20 euro se poate intra şi cu maşina (între orele 8.00 şi 17.00, de luni până duminică), mai puţin de Ziua morţilor, în 1 noiembrie.  Locuri de parcare se găsesc în faţa porţilor 1, 2, 3, 9, 11. De la ora 8.00 la ora 11.00, parcarea este cu plată, după care este gratuită. Mijloace de transport în comun: tramvaiele 6 şi 71, pentru porţile 1, 2, 3, autobuzul 171, pentru poarta 3 şi trenul rapid S7 pentru poarta 11.

Adresa:
Wiener Zentralfriedhof: 1110 Wien, Simmeringer Hauptstrasse 234, Poarta 2 (intrea principală), la poarta 3 se află cimitirul evanghelic şi Parcul liniştii şi al puterii, la poarta 1 cimitirul izraelit. În total, cimitirul dispune de 11 porţi. Pe arealul cimitirului circulă un autobus propriu (linia11) cu o frecvenţă din jumătate în jumătate de oră, zilnic, de la ora 9.00 la 15.30, şi sâmbăta până la ora 16.30.

Cimitirul este deschis după cum urmează: 3 noiembrie – februarie, între orele 8.00 – 17.00, în luna martie între orele 7.00 – 18.00, în aprilie între orele 7.00 – 19.00, în perioada mai – august, între orele 7.00 – 20.00, în luna septembrie, între orele 7.00 – 19.00, şi în perioada octombrie – 2 noiembrie, între orele 7.00  – 18.00.

text&foto: Rodica Roşca

AICI IMAGINI DIN CIMITIRUL CENTRAL AL VIENEI

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.