Cetățeni de Onoare ai Aradului. VEZI propunerile

Publicat de actualitati-arad in 18 Jul, 2016 | Parerea ta

Trei persoane au fost propuse pentru a primi, luna viitoare, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Arad, pentru contribuțiile aduse la creșterea prestigiului orașului în țară și străinătate.

Inițiativa acordării acestui titlu celor trei arădeni aparține consilierrilor din Comisia de Cultură din cadrul Consiliului Local Municipal, și urmează să fie înmânate în cadrul evenimentelor organizate, anul acesta, cu ocazia Zilelor Aradului.

Astfel, pentru titlul de Cetățean de Onoare al Aradului a fost propusă prof. univ. dr. Lizica Mihuț, personalitate academică și om de cultură, pentru „implicarea cu dăruire și profesionalism în dezvoltarea învățământului superior arădean, precum și în promovarea imaginii Aradului în țară și străinătate“.

Pentru titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Arad a fost propus și Flavius Domide, personalitate sportivă și nume de referință al fotbalului arădean, pentru „contribuția fundamentală la creșterea prestigiului municipiului Arad în țară și străinătate“.

De asemenea, fostul președinte al cultului pentiscostal din România, Pavel Riviș Tipei, a fost propus pentru a primi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Arad, pentru „preocuparea neobosită de promovare a valorilor creștine și a ecumenismului“.

Ultimele titluri de Cetățean de Onoare al Municipiului Arad au fost date în anul 2010. Acestea au fost conferite oamenilor de afaceri Valer Blidar și Gheorghe Cosma.

Consilierii locali au făcut propuneri și pentru conferirea titlului „Pro Urbe“ lui Czister Kalman Andras, pentru „contribuția însemnată la dezvoltarea urbanistică a municipiului Arad“, și lui Gheorghe Schill, pentru „implicare și responsabilitate civică“.

Pentru titluri de Excelență, pentru „merite profesionale remarcabile precum și pentru interesul consecvent de promovare a municipiului Arad“ au fost propuși, în domeniul Artelor Vizuale, Laurian Popa, artist plastic, și Stenhubel Zoltan Ludovic, artist plastic.

În domeniul Artei Dramatice, propunerea pentru titul de Excelență este actorul Doru Nica, pentru „dăruirea cu care a slujit scena teatrului arădean“.

Pentru domeniul „Sportiv“ au fost propuși Ovidiu Hațegan, arbitru internațional, pentru „preocupările constante de promovare a imaginii municipiului Arad la nivel național și european, Meszar Alexandru, pentru „dăruirea și implicare cu care sprijină sportul arădean de performanță.

Pentru domeniul Educație, propunerile consilierilor sunt profesoara Marinela Tudoran, pentru „profesionalismul demonstrat în domeniul educației muzicale precum și pentru implicarea în viața culturală a orașului“, profesoara Liliana Lupșa, pentru „performanțe de excepție în activitatea didactică și mai ales în pregătirea elevilor olimpici“, profesorul Viorel Grigorie Tudoran, pentru „profesionalismul și competența dovedite în întreaga carieră didactică“.

Proiectul de hotărâre privind conferirea unor titluri şi distincţii cu prilejul Zilelor Aradului, ediţia 2016, a fost afișat la transparență decizională.

Până la data de 28 iulie, la Registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste documente.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate începând cu data 15 iulie, între orele 8.00 – 18.00, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5.

Cei interesaţi pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost după aceste acte, care pot fi studiate şi pe site-ul Primăriei Arad, la adresa www.primariaarad.ro.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare