Cererea pentru credite imobiliare în lei este în creștere

Publicat de actualitati-arad in 14 Jun, 2013 | Parerea ta

credite_imobiliare_leiScăderea indicilor Robor și implicit a dobânzilor la creditele imobiliare în lei a dus la creșterea cererii pentru astfel de credite.

Cu toate acestea, doar o mică parte dintre creditele imobiliare sunt acordate în moneda națională, majoritatea românilor preferă să se împrumute în euro, datorită dobânzilor mult mai mici, chiar dacă astfel se expun variațiilor cursului de schimb valutar.

Împrumuturile în euro au devenit mai ieftine față de cele în lei odată cu evoluția divergentă a indicilor folosiți la calculul dobânzilor variabile, pe parcursul anului trecut. Dacă în 2012 Euribor a coborât la minime istorice, Robor în schimb a continuat să se situeze la valori ridicate, de peste 6 procente.

Situația a început să se schimbe în ultimele luni, odată cu scăderea indicilor Robor la minime istorice, în timp ce Euribor nu mai are unde să scadă, indicele Euribor la 3 luni având valori de 0,2%.

Soldul creditelor imobiliare în lei a crescut

Scăderea dobânzilor la creditele în lei a atras un interes mai mare către aceste credite, soldul creditelor imobiliare în lei înregistrând o creștere de aproape 6% în primele trei luni din 2013, până la 1,93 miliarde de potrivit datelor BNR.

Față de luna decembrie 2012, creșterea este de 100 milioane lei, din care jumătate a fost înregistrată doar în luna martie a acestui an.

Dacă la începutul anului dobânda DAE pentru un credit Prima Casă în lei era de aproape 9 procente, acum dobânda a coborât până la 7%, iar diferența față de varianta în euro se apropie de doar două procente.

Vezi și Oferta completă de dobânzi la credite imobiliare în lei sau euro

Creditele imobiliare în lei reprezintă încă doar o mică parte din totalul creditelor acordate pentru achiziția de locuințe, care se ridică la aproape 38 miliarde lei. Doar 5% din creditele imobiliare au fost acordate de bănci în moneda națională.

Dacă până acum creditele în lei erau ignorate de clienți, acum, odată cu reducerea dobânzilor acestea au devenit mai atractive și au devenit o opțiune pentru cei care doresc să își cumpere o locuință.

Băncile acordă mai greu credite în valută

Pe lângă reducerea dobânzilor, un alt motiv al creșterii vânzărilor de credite în lei îl constituie lipsa finanțărilor în valută din partea băncilor, care au fost nevoite să se axeze mai mult pe creditele în lei.

La finalul anului trecut cea mai mare bancă locală după valoarea activelor, BCR, a renunțat să mai acorde credite în valută clienților care realizează venituri în lei, astfel că aceștia pot acum doar să acceseze o finanțare în moneda națională de la BCR.

După BCR și ING Bank a renunțat la creditele în euro, iar de la începutul anului vinde doar credite în lei clienților proprii. Recent, o altă bancă a luat decizia de a vinde doar credite în moneda națională, Credit Agricole.

Analiză realizată de moneycenter.ro

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Economic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare