Ceremonii de comemorare a eroilor de la Păuliş

Publicat de actualitati-arad in 17 Sep, 2016 | Parerea ta

25GALERIE FOTO Eroii martiri ce şi-au pierdut viaţa în bătăliile purtate în zona comunei Păuliş, în septembrie 1944, au fost comemorați, sâmbătă, în cadrul unor ceremonii la care au participat reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene şi locale, cadre militare active sau în rezervă și retragere.

O slujbă religioasă a fost oficiată la Monumental Eroilor de la Păuliș de un sobor de preoţi condus IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului.

Despre semnficaţia istorică a luptei de la Păuliş din septembrie 1944 au vorbit, printre alții, prefectul județului Arad, Cosmin Pribac, preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca, generalul de brigadă în retragere Constantin Mărăcine, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Timiş, primarul comunei Păuliş, Ioan Turcin.

Tot sâmbătă, au fost depuse coroane de flori la troiţa din incinta UM 0911 din Radna şi a fost oficiată o slujbă religioasă la Cimitirul Eroilor din localitate.

Primarul comunei Păuliş, Ioan Turcin, a spus că, din cei peste 1.800 de militari ai Şcolii de subofiţeri în rezervă de la Radna, care au luptat în urmă cu 72 de ani pe aceste meleaguri, mai sunt în viaţă doar 6, cărora în semn de înaltă preţuire Consiliul Local al comunei a hotărât să le confere titlul de Cetăţean de Onoare.

Conform unor Hotărâri ale Consiliului Local din comuna Păuliş, a fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Păuliş pentru un număr de şase veterani supravieţuitori ai bătăliei din septembrie 1944: mr. (rez.) Mihai Popescu, plt. (rez.) Victor Oltei, lt. (rez.) Bebe Osman, lt. (rez.) Cicerone Trîncu, cpt. (rez.) Dumitru Farcaş, cpt. (rez.) Ioan Tobescu.

Primarul comunei Păuliş a înmânat titlurile veteranilor prezenţi la eveniment.

La finalul ceremoniei, mr. (rtr.) Mihai Popescu a vorbit despre semnificaţia comemorării camarazilor săi alături de care a luptat pentru apărarea Defileului Mureşului, în septembrie 1944.

Ceremoniile de la Păuliș, organizate sâmbătă, s-au încheiat cu depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroilor şi defilarea detaşamentului de onoare compus din militarii Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu“ din Arad.

foto: Prefectura Arad

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare