Ceremonie pentru militarii întorși din Afganistan

Publicat de actualitati-arad in 27 Jun, 2013 | Parerea ta

IMG_8468GALERIE FOTO Militarii români care au fost în teatrul de operațiuni din Afganistan s-au întors în țară, iar joi, în Cetatea Aradului a avut loc ceremonia de primire în unitate, în prezența ministrului Apărării, Mircea Dușa.

Timp de şase luni, militarii Grupului Românesc de Comandă Zabul şi ai Batalionului 1 Manevră  „Golden Lions” au participat la misiuni specifice în aria de responsabilitate din Provincia Zabul, Afganistan, menite să asigure climatul de securitate oportun creării condiţiilor necesare pentru preluarea responsabilităţilor în aria de operaţii de către forţele de securitate afgane şi reprezentanţii guvernului afgan.

Contingentul care a plecat în misiune în Afganistan a fost alcătuit din 23 de ofițeri ai Grupului de Comandă Românesc „Zabul“ și din peste 500 de militari care fac parte din Batalionul 1 Manevră „Golden Lions“. Componența „Golden Lions“ a fost formată din militari ai Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu“, aflat în Cetatea Aradului.

„Timp de şase luni aţi îndeplinit misiunile cu succes şi pentru acest lucru vă mulţumesc, atât în numele conducerii Armatei, cât şi a conducerii ISAF. A fost o perioadă grea, atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru familiile dumneavoastră. Este un moment emoţionant atunci când te întorci din cel mai periculos loc din lume, atunci când te întorci acasă, când îţi revezi familia. Am aprecieri deosebite la adresa militarilor români şi a colegilor noştri care s-au întors din Afganistan pentru felul în care şi-au îndeplinit misiunile de luptă, pentru felul în care au participat la asigurarea securităţii în Afganistan. Colegii care s-au întors din Afganistan au prins şi o perioadă grea, pentru că, întotdeauna, primăvara, se activează celulele din Afganistan şi au avut multe intervenţii făcute cu profesionalism“, a spus Mircea Dușa, ministrul Apărării.

La ceremonia de la Arad a participat şi generalul-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Statului Major General, reprezentanţi ai categoriilor de forţe ale Armatei, familiile militarilor, reprezentanţi ai autorităţilor locale, cadre militare în rezervă şi retragere. De asemenea, pe platoul pe care a avut loc ceremonia au fost prezente familiile militarilor care s-au întors din Afganistan.

La finalul ceremoniei, militarii au povestit despre misiunile pe care le-au executat, dar și despre pericolele prin care au trecut.

col. Victor Grigore Păşcuţă, şeful modulului Operaţii şi Instrucţie-Brigada 18 Infanterie Banat: „Misiunea a fost grea. Pot să vă spun că Batalionul 1 Manevră «Golden Lyons» a executat peste 1.500 de misiuni de patrulare, 800 de misiuni de securizare a bazelor şi protecţia forţei şi peste 150 de misiuni în relaţia militari-civili, în care am încercat să ajutăm populaţia afgană în problemele care le aveau. Afganistan este o ţară foarte săracă şi oamenii au nevoie de multe. Misiunea a fost foarte grea, deoarece am avut foarte multe baze pe care le-am transferat către forţele de securitate afgane şi noi am redislocat militarii în alte zone. Localnicii ne-au primit pe noi, pe români, foarte bine, pentru că îi înţelegeam, ştim ceea ce înseamnă să trăieşti în lipsuri. Le înţelegeam şi religia şi lipsurile prin care treceau şi nu am avut probleme. În război, întotdeauna există momente limită. Războiul se caracterizează prin faptul că este urât şi greu”.

lt. col. Iulian Daniliuc, comandant al Batalionului 191 Infanterie col Radu Golescu: „A fost o misiune dificilă, în care militarii şi-au făcut datoria”.

lt. Diana Iuga: „A fost o aventură şi o lecţie învăţată. Pentru mine a fost mai dificilă adaptarea la climă”.

cpt. Marius Ţuca: „Aceste şase luni au însemnat o nouă experienţă, un colectiv nou, multe de învăţat de la partenerii de coaliţie cu care am lucrat. Misiunile au fost solicitante, au necesitat un efort prelungit, o concentrare şi o bună stare psihică şi morală. Provocări au existat în fiecare zi, dar noi zicem că am reuşit cu brio să trecem peste ele şi să ne îndeplinim misiunile”.

cap. Alexandru Anghel: „Pentru un luptător, o misiune în Afganistan înseamnă destul de multe sacrificii în ceea ce priveşte plecarea de lângă familie. Fiind la a doua misiune am putut să le împărtăşesc şi colegilor experienţele acumulate. Provocarea principală a fost acomodarea la condiţiile climaterice. Am trecut destul de greu la început până ne-am obişnuit cu situaţia. Nu sunt la prima activitate de acest gen, am mai fost în teatrul de operaţii. A fost o experienţă mai puţin grea din punct de vedere psihologic având în vedere că am mai fost în teatrul de operaţii”.

text&foto: actualitati-arad.ro

AICI FOTO DE LA CEREMONIE I

AICI FOTO DE LA CEREMONIE II

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare