Cei mai mulţi dintre miliardarii lumii trăiesc în SUA, China şi Rusia

Publicat de actualitati-arad in 19 Dec, 2016 | Parerea ta

baniStatele Unite, China şi Rusia sunt ţările în care trăiesc cei mai mulţi miliardari din lume, conform raportului Global Wealth 2016 realizat de institutul de cercetare al Credit Suisse. În Europa se află 282 de miliardari, adică mai puţin de jumătate decât în SUA.

În ultimele 12 luni, averile la nivel global au crescut cu 3,5 mii de miliarde de dolari, la 256 de mii de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o creştere cu 1,4% comparativ cu anul trecut. În total este vorba de peste 2000 de persoane care împart bogaţia în întreaga lume.

Astfel, cei mai mulţi miliardari trăiesc peste Ocean, în Statele Unite, respectiv 582 de persoane, printre aceştia regăsindu-se cel mai bogat om din lume, Bill Gates, fondatorul Microsoft, a cărei avere este estimată la 78,5 miliarde, Jeff Bezos, fondatorul companiei Amazon, magnatul Warren Buffet şi fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg.

A doua poziţie este ocupată de China, ţară în care trăiesc 244 de miliardari, urmată de Rusia (96 de miliardari), Germania (82 de miliardari) şi India (80 de miliardari).

În Europa locuiesc 282 de oameni bogaţi, cei mai mulţi în Germania, Marea Britanie (43 de persoane), Franţa (42 de persoane), Italia (38 de miliardari) şi Spania (21 de miliardari).

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro

Mai multe din Economic, Life

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare