Ce spune primarul Robu despre fuziunea aeroporturilor din Arad și Timișoara

Publicat de actualitati-arad in 04 Nov, 2016 | Parerea ta

aeroport-aradPrimarul Timișoarei, Nicolae Robu, a spus că va susține fuziunea aeroporturile din Arad și Timișoara, doar dacă este „un proiect bine gândit“, în beneficiul locuitorilor din cele două orașe.

Nicolae Robu a susținut, vineri, că nu a discutat cu ministrul Transporturilor, care a vizitat cele două orașe, și nu știe nimic despre fuziunea celor două aeroporturi, anunțată, vineri, la Arad, de ministrul Sorin Petru Bușe.

„Noi nu am discutat subiectul şi nu ştim. E firesc, ca să ne putem pronunţa trebuie să ştim despre ce este vorba. Eu nu am văzut nicio declaraţie pe tema aceasta pentru că am avut alte preocupări. Aseară, cu doamna preşedinte (Alina Gorghiu – n.r.) am avut un program până târziu şi de dimineaţă am avut multe întâlniri în afara partidului şi nu am abordat acest lucru, domnul ministru era cu un timp limitat şi nu a venit ţintă la Timişoara, ci este într-o vizită de lucru în această parte de ţară şi nu am abuzat de timpul domniei sale.

Evident că vom analiza sub toate aspectele orice idee şi ne vom poziţiona în mod corespunzător şi ne vom pronunţa spre binele public. Dacă este un proiect bine gândit şi care poate fi în beneficiul arădenilor şi timişorenilor, putem să fim împotrivă numai aşa ca să arătăm că avem muşchi? Dacă dimpotrivă vom vedea că se vine cu un proiect care are puncte slabe, ne vom pronunţa împotriva lui. (…) Vom fi foarte preocupaţi şi vom susţine orice proiect de interes public”, a spus primarul Nicolae Robu, citat de pressalert.ro.

Ministrul Transporturilor, Sorin Petru Bușe, a făcut, joi, o vizită la Arad, unde s-a întâlnit cu reprezentanții Primăriei și Consiliului Județean, printre subiectele abordate a fost și cea a Aeroportului, recent modernizat, dar unde nu sunt curse aeriene.

„Pentru Aeroportul Arad s-a decis începerea procedurilor de fuziune cu Aeroportul Timișoara, pentru dezvoltarea unui aeroport regional în subordinea Ministerului Transporturilor“, se menționează într-un comunicat de presă remis de Primăria Arad.

CITITI SI: Ministrul Transporturilor, la Arad. Soluții pentru pasaje și Aeroport

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare