CCIA organizează mai multe cursuri

Publicat de actualitati-arad in 06 Oct, 2015 | Parerea ta

comunicat presaCamera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, prin Centrul de Formare Profesională, organizează cursuri acreditate, recunoscute de Autoritatea Națională de Calificări, de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, certificatele obținute fiind recunoscute atât la nivel național, cât și în Uniunea Europeană.

În perioada 16 octombrie – 31 octombrie 2015, va fi organizat cursul de expert accesare fonduri structurale și de coeziune europeană, cod COR 242213, care include 24 de ore de practică și teorie, după programul: vineri 3 ore/zi (17:00 – 20:00) și sâmbătă, 6 ore/zi (10.00 – 15.00).

Cursul se adresează tuturor organizațiilor, instituțiilor sau companiilor private care doresc accesarea unei finanțări din Fonduri Structurale, de Coeziune sau orice finanțare europeană, prin intermediul personalului propriu. După absolvirea acestei sesiuni de formare, participanții îşi vor dezvolta abilitățile și competențele necesare pentru identificarea, accesarea, scrierea, derularea și implementarea unui proiect de succes.

În perioada octombrie – noiembrie 2015, Centrul de Formare Profesională al CCIA Arad are programat cursul de expert achiziţii publice, cod COR 214946, care se va desfășura pe o perioadă de 5 săptămâni. În perioada 12.11.2015- 11.12.2015 va fi organizat cursul de inspector resurse umane, cod COR 333304.

CCIA Arad oferă numeroase discounturi legate de fidelizare, pentru membrii instituției, pentru numărul participanților dintr-o companie și legate de momentul înscrierii și achitării taxei aferente.

Pentru detalii suplimentare, persoana de contact este Carmen M. Crișan, la adresele de e-mail: ccia@ccia-arad.ro sau carmen.crisan@ccia-arad.ro, telefon: 0730.188.299 sau 0257/200.800, fax 0257/254200.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de CCIA Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare