Cât cheltuiesc românii pentru Crăciun şi Revelion şi unde își petrec sărbătorile

Publicat de actualitati-arad in 09 Dec, 2014 | Parerea ta

petrecere-craciun.Bugetul alocat de românii din mediul urban pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, Crăciun şi Revelion, este la acelaşi nivel cu cel de anul trecut, adică peste 1.500 lei, iar circa 70% vor petrece Revelionul acasă sau la prieteni, potrivit unui studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center.

“În acest context, dacă în 2013 ne bucuram de o creştere a bugetului cu aproape 300 lei faţă de decembrie 2012, în acest an, comparativ cu anul trecut, nu avem diferenţe semnificative din punct de vedere statistic care să ne ducă cu gândul la creşterea consumului”, arată studiul.

Astfel, pentru cheltuielile alimentare (carne, cozonac, băuturi răcoritoare, fructe etc.) suma medie alocată este de 602 lei, similară cu cea din 2013 de 600 lei. În schimb, în cazul produselor nealimentare specifice sărbătorilor de iarnă (decoraţiuni, cosmetice, îmbrăcăminte, încălţăminte etc.) suma medie alocată a scăzut uşor de la 498 lei la 467 lei.

Există totuşi orăşeni (puţin peste 20%) care ar dori să cumpere de Crăciun sau Revelion anumite produse alimentare, precum carnea de curcan sau vită, peştele, brânzeturile franţuzeşti sau şampanie, dar nu şi le permit din cauza limitărilor financiare.

În ceea ce priveşte călătoriile/excursiile organizate în perioada sărbătorilor, se înregistrează o creştere a numărului orăşenilor care vor pleca în concediu, dar o scădere cu 375 lei a sumei medii alocate, la 1.149 lei de la 1.524 lei în 2013.

O altă categorie de cheltuieli prilejuită de Sărbătorile de Iarnă este cea a ieşirilor în oraş, la restaurant, pentru care persoanele intervievate intenţionează să aloce, în medie, aproximativ aceeaşi sumă ca anul trecut, de 372 lei.

Ca şi în 2013, şi în acest an, aproape 90% dintre respondenţi intenţionează să ofere cadouri celor dragi cu ocazia Crăciunului şi a Revelionului, în top aflându-se articolele de îmbrăcăminte, încălţăminte, jucăriile şi cosmeticele/parfumurile.

Suma medie pe care orăşenii intenţionează să o cheltuiască în acest an pentru aceste cadouri va fi de 470 lei, anul trecut această sumă fiind de 465 lei.

De asemenea, ca şi anul trecut, mai mult de jumătate dintre respondenţi nu vor cumpăra nici în acest an brad natural de Crăciun, preferând să folosească unul artificial. Mai mult, 7,4% dintre persoanele intervievate afirmă că nu intenţionează să împodobească bradul de Crăciun.

În ceea ce priveşte Revelionul 2015, majoritatea orăşenilor intervievaţi aleg să petreacă în ţară (91%), în timp ce numai 3,5% dintre vor pleca în străinătate.

Dintre cei care vor sta de Revelion în ţară, 68,8% vor petrece alături de familie, prieteni în propriile locuinţe sau ale prietenilor, 13,3% vor merge la un restaurant/club, în timp ce 13,2% vor petrece într-o staţiune montană/balneară din România.

Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ pentru Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 locuitori, în perioada 25 – 28 noiembrie 2014. Au fost intervievate telefonic 800 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,46%.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Social

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare