Castorii au repopulat teritoriile de pe râul Mureş, în județul Arad

Publicat de actualitati-arad in 03 Aug, 2015 | Parerea ta

castorCastorii au repopulat toate vechile teritorii ale speciei de pe râul Mureş, în judeţul Arad, după aproape 200 de ani de la dispariţia acestora din România, biologii spunând că exemplarele aduse din Germania în urmă cu 13 ani s-au înmulţit, numărul lor ajungând acum la 160.

Biologul arădean Gabriel Herlo, care a făcut un studiu privind populaţiile de castori din judeţ şi are în derulare proiecte de protejare a speciei, a declarat, luni, pentru Mediafax, că numărul exemplarelor a ajuns la cel puţin 160 pe cursul râului Mureş doar în judeţul Arad, dar mai multe familii au migrat şi în Timiş, fiind monitorizate până la Cenad.

Conform sursei citate, cea mai importantă creştere a populaţiei de castori a fost observată în ultimii trei ani, fiind localizate familii în albia Mureşului, chiar şi în centrul municipiului Arad.

Biologul a precizat că primii castori au fost eliberaţi pe Mureş în anul 2002, când au fost aduse 22 de exemplare din Germania.

“De atunci, numărul familiilor de brebi (castor fiber – n.r.) a crescut, ajungând să recucerească toate teritoriile pe care le ocupau la începutul anilor 1800”, a spus Gabriel Herlo.

Reprezentanţii Parcului Natural Lunca Mureşului au declarat că monitorizează atent specia, iar periodic sunt descoperite noi teritorii ocupate de castori.

Principala urmă pe care o lasă rozătoarele sunt copacii doborâţi, iar cele mai multe semne de acest fel sunt pe o insulă aflată la 35 de kilometri de Arad, între Pecica şi Semlac, care a fost botezată, neoficial, “Insula castorilor”.

Specialiştii consideră că acest loc, care are o suprafaţă de trei hectare, este perfect pentru dezvoltarea speciei, pentru că este izolat, accesul fiind posibil doar cu barca.

“Sperăm că odată cu reapariţia brebilor să nu ne confruntăm cu braconajul”, a spus biologul arădean.

În urmă cu două secole, acest animal era printre cele mai vânate pentru blană şi carne, astfel că a dispărut complet din România, ultima atestare documentară a existenţei castorului fiind din 1824.

sursa: Mediafax

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Social

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare