Casa consulului onorific al Italiei la Arad, spartă. Ce au furat hoții

Publicat de actualitati-arad in 03 Jul, 2017 | Parerea ta

Consulul onorific al Italiei la Arad a reclamat la Poliție că din locuința sa au dispărut arme deţinute legal, bijuterii şi o sumă de bani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, consulul onorific al Italiei la Arad, Roberto Sperandio (foto), a depus o sesizare privind un furt din locuinţă.

Conform News.ro, din casa diplomatului, aflată într-un cartier nou construit la maginea oraşului, ar fi dispărut un dulap metalic în care se aflau trei arme deţinute legal.

Poliţia nu a oferit informaţii cu privire la tipul armelor, însă surse judiciare afirmă că două sunt de vânătoare, iar una de colecţie.

De asemenea, dintr-o cutie metalică în care consulul păstra valori ar fi fost furată o sumă de aproximativ 15.000 de euro, dar şi „o cantitate neprecizată de bijuterii”.

„În acest moment se fac cercetări pentru identificarea şi prinderea persoanelor care ar fi comis acest furt”, a declarat, luni, Lorena Radu, citată de News.ro.

Conform sursei citate, locuinţa nu era supravegheată video, iar în acest moment nu există suspecţi.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare