Carte dedicată preoților și învățătorilor din Protopopiatul Ortodox Român Arad (1812-1918), lansată la Biblioteca Județeană

Publicat de actualitati-arad in 13 Nov, 2017 | Parerea ta

Miercuri, 15 noiembrie 2017, de la ora 15.00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad va găzdui lansarea cărții „Medalioane ale preoților și învățătorilor din Protopopiatul Ortodox Român Arad 1812-1918”, autor dr. Maria Alexandra Pantea.

Lucrarea a apărut la Editura Eurostampa din Timișoara și cuprinde, așa cum titlul sugerează, date referitoare la activitatea preoților și învățătorilor din Protopopiatul Arad în secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, perioadă în care aceștia s-au afirmat ca parte a elitei rurale, contribuind esențial la emanciparea națională și formarea unor mari personalități din domeniile vieții culturale și politice.

Volumul, premiat de Societatea de Științe Istorice din România, se bazează pe numeroase informații inedite, adunate și selectate din documente identificate în arhivele și bibliotecile arădene timp de peste patru ani.

Vor fi prezenți la lansarea cărții, în calitate de invitați, prof. dr. Sorin Bulboacă, prof. dr. Doru Bogdan, prof. dr. Doru Sinaci.

Lansarea volumului va avea loc în Sala Concordia a bibliotecii și va fi dublată de deschiderea unei expoziții de cărți și documente cu titulatura „Ierahi arădeni – remarcabili lideri politici”.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare