Căprar: Populaţia acestui judeţ s-a săturat de metodele neortodoxe de lucru ale camarilei PDL

Publicat de actualitati-arad in 07 Apr, 2016 | Parerea ta

Dorel Caprar feb 2016PSD Arad are un proiect administrativ clar şi închegat la nivelul judeţului şi pune în centrul preocupărilor sale, nevoile şi problemele cetăţenilor din mediul rural.

Preşedintele organizaţiei judeţene, deputatul Dorel Căprar a ţinut să specifice, astăzi în conferinţa de presă, că experienţa admistrativă, competenţa echipei şi prezentarea unei strategii unitare sunt atributele principale cu care PSD intenţionează să abordeze alegerile din iunie.

„Nu poţi să te substitui gândirii cetăţenilor şi nici să le spui ce este bine pentru ei sau nu, cu atât mai puţin să-i forţezi să adopte raţionamentele tale dacă oamenii sunt de altă părere.

Doar anumiţi domni din PDL-PNL vin cu asemenea practici şi judecăţi, de genul «m-ai ales pe mine pentru ca să îţi spun ce este bine pentru tine iar dacă nu eşti de acord…ghinion».

Problemele la nivel de judeţ au specificitatea lor şi nuanţe particulare, în funcţie de localitate şi spun aceste lucruri pentru că săptămânal mă întîlnesc cu locuitorii din mediul rural şi cunosc majoritatea disfuncţionalităţilor din regiune, fie că este vorba despre infrastructură, sănătate publică sau aspecte de ordin social.

Pot să afirm acelaşi lucru despre candidaţii noştri la primăriile din judeţ, sunt oameni cu picioarele pe pământ, cu discernământ şi cu o conexiune sufletească puternică cu cetăţenii din comunele sau oraşele în care candidează.

Cum am mai afirmat şi cu alte ocazii, nu este suficient să vrei, trebuie să şi ştii cum şi mai ales să fii capabil să duci la bun sfârşit proiecte administrative de anvergură.

O să repet public de fiecare dată când voi avea ocazia pentru ca oamenii să nu uite. Guvernarea PSD a atribuit cei mai mulţi bani după 1989, Consiliului Judeţean Arad, pentru proiecte de dezvoltare şi a făcut-o fără a ţine seamă de culoarea politică.

Este foarte clar că populaţia acestui judeţ s-a săturat de metodele neortodoxe de lucru şi interesele de grup ale camarilei PDL şi a straturilor concentrice de căpuşe politice ce roiesc în jurul unui nucleu, veşnic acelaşi.

Vorbesc despre oameni ce au acumulat, în ultimii 12 ani, averi considerabile ca funcţionari publici şi pentru care cuvinte precum cinste, respect sau muncă nu au nicio semnificaţie.

Unii dintre ei sunt deja chemaţi să dea socoteală în faţa justiţiei, alţii vor urma, pentru că mâinile lor nu sunt curate şi nu am ezitat niciodată să vorbesc deschis despre cum au prejudiciat şi prejudiciază Statul Român.

Iar când dispreţul şi neobrăzarea politică ating limite greu de imaginat, nu este dificil de bănuit că cetăţenii îi vor taxa în iunie la vot în consecinţă”, afirmă deputatul PSD Dorel Căprar

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare