BRD Arad Challenger – tragerea la sorți a tabloului principal

Publicat de actualitati-arad in 01 Jun, 2014 | Parerea ta

Petrovic - BRD Arad ChallengerTragerea la sorţi a tabloului principal al partidelor din primul tur al BRD Arad Challenger 2014, dotat cu premii în valoare de 35.000 euro şi programat în perioada 3-8 iunie, a avut loc, duminică, la Activ Club.

În urma tragerii la sorţi, au fost stabilite primele confruntări de pe tabloul principal. Favoritul principal, spaniolul Pere Riba, îl va întâlni pe croatul Nikola Mektic, iar românul Victor Hănescu, favoritul nr. 2, va juca în primul tur împotriva elveţianului de origine română, deţinătorul unui wild-card, Constantin Sturdza.

Românul Adrian Ungur, cap de serie nr. 4, îl va întâlni pe câştigătorul BRD Arad Challenger 2010, francezul David Guez, iar arădeanul Marius Copil va juca împotriva bosniacului Aldin Setkic.

Meciurile de tabloul principal vor debuta marţi, 3 iunie.

La conferinţa de presă care a avut loc duminică, la Activ Club Arad, au participat Marius Copil, Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad, Nicola Carabenciov, Directorul Executiv BRD-Groupe Société Générale Timişoara, Cosmin Hodor, directorul turneului, şi Hans Juergen Ochs, supervizorul ATP.

Luni, 2 iunie, la Activ Club Arad, de la ora 10,00, are loc BRD Kids Day, în care Marius Copil, Adrian Ungur şi Constantin Sturdza vor face schimb de mingi cu micuţii pasionaţi de tenis. BRD Groupe Societe-Generale, partenerul principal al turneului, pregăteşte pentru copiii prezenţi premii surpriză şi o sesiune de autografe cu jucătorii prezenţi.

Victor Hănescu şi Marius Copil vor susţine o sesiune de autografe în cadrul BRD Arad Challenger, marţi, 3 iunie, de la ora 15.30, la Activ Club Arad.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Sport

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare