Boschetari obligați să cerșească și să se prostitueze

Publicat de actualitati-arad in 08 Feb, 2013 | Parerea ta

cersetori-3568Patru bărbați au fost arestați vineri, fiind acuzați că, prin amenințare și violență, au recrutat mai mulți oameni ai străzii, printre care și minori, pe care i-au obligat să practice cerșetoria și prostituția, pe raza județului Arad.

Conform celor prezentate de polițiștii arădeni, începând cu anul 2011 şi până în prezent, Marin M., Ioan M., Petru M., şi Petru C., au recrutat, prin ameninţare şi violenţă, mai multe persoane, dintre care unii minori la data săvârşirii faptelor, în scopul exploatării lor prin obligarea la practicarea cerşetoriei şi prostituţiei.

Victimele recrutate provin din medii precare, atât din punct de vedere economic, cât şi social, fiind considerate oameni ai străzii.

„Pentru a le determina să cerșească sau să se prostitueze în folosul lor, membrii grupării exercitau asupra victimelor acte deosebit de violențe“, au spus polițiștii arădeni.

După probarea activităţilor infracţionale a suspecţilor s-a declanșat operatiunea de prindere şi tragere la răspundere penală a acestora. În acest sens, au fost executate patru mandate de aducere.

Cele patru persoane au fost prezentate, vineri, magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, pe numele lor fiind emise mandate de arestare pentru 29 de zile, sub aspectul săvârsirii  infractiunilor de trafic de persoane si trafic de minori.

Polițiștii arădeni au mai informat că, în continuare, se desfășoară cercetări pentru documentarea întregii activități infracționale în acest caz.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare