BOR a declarat 2015 ca fiind Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi

Publicat de actualitati-arad in 30 Dec, 2014 | Parerea ta

DSC_01132015 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Potrivit sursei citate, această decizie a Sfântului Sinod, din şedinţele de lucru din 29 octombrie 2013 şi 29 septembrie 2014, a fost luată la iniţiativa Patriarhului Daniel, ca urmare a faptului că, în anul 2015, BOR aniversează o serie de evenimente importante din istoria ei.

Printre acestea se numără: aniversarea a 130 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (aprilie 1885); a 90 de ani de la ridicarea BOR la rangul de Patriarhie (februarie 1925) şi aniversarea a 60 de ani (octombrie 1955) de la proclamarea canonizării unor sfinţi români (ierarhi, călugări), mari păstori de suflete din provinciile româneşti: Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului; Sf. Ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei, precum şi Sf. Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Oprea etc.

De asemenea, anul viitor se împlinesc 10 ani (septembrie şi decembrie 2005) de la proclamarea canonizării unor sfinţi români (ierarhi, călugări) mari păstori de suflete din provinciile româneşti: Sf. Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei (la 14 octombrie 2005); Sf. Cuvios Onufrie de la Vorona (la 9 septembrie 2005); Sf. Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani (la 3 decembrie 2005) etc.

Patriarhia Română aminteşte că, în acelaşi timp, în calendarul BOR sunt menţionaţi numeroşi alţi sfinţi români (ierarhi, preoţi şi călugări), care s-au remarcat printr-o frumoasă activitate pastorală, iar de-a lungul timpului în eparhiile Patriarhiei Române au slujit mari păstori de suflete din rândul ierarhilor, preoţilor şi călugărilor, a căror viaţă şi activitate constituie modele pentru credincioşii de astăzi.

„Printre marii păstori de suflete, un loc aparte îl ocupă Sfântul Ioan Gură de Aur care, prin viaţa şi activitatea sa, s-a dovedit a fi un apărător al dreptei credinţe, un învăţător al pocăinţei, un luminător al familiei creştine şi al vieţii monahale şi un promotor al filantropiei creştine“, menţionează sursa citată.

Această temă va fi tratată în eparhiile şi în instituţiile de învăţământ teologic ale Bisericii Ortodoxe Române care vor organiza în anul 2015 dezbateri, colocvii, seminarii, simpozioane, conferinţe şi expoziţii de icoane, fresce, mozaicuri, cu scopul prezentării istoriei, vieţii şi activităţii parohiei şi mănăstirii în trecut şi azi, precum şi a unor renumiţi preoţi de mir şi duhovnici din mănăstiri, care prin slujirea şi activitatea lor au contribuit la susţinerea, consolidarea şi dinamizarea vieţii şi misiunii parohiei şi mănăstirii.

Totodată, 2015 – Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii – va constitui subiectul conferinţelor pastoral-misionare semestriale, iar în luna octombrie, la Patriarhia Română, va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod în care va fi prezentată o sinteză a evenimentelor organizate în eparhii pe această temă.

În 2015, Patriarhia Română va organiza un congres internaţional dedicat Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, iar agenţiile de pelerinaj ale Patriarhiei Române vor face pelerinaje în ţară şi străinătate la mănăstiri şi în locurile unde au vieţuit mari duhovnici ai Ortodoxiei.

Manifestările organizate în 2015 – Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii vor fi mediatizate de către Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române, mass-media bisericească eparhială şi presa laică.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Social

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare