Bogdan Noghiu și-a lansat primul album cu pricesne

Publicat de actualitati-arad in 11 Aug, 2013 | Parerea ta

IMG_9797GALERIE FOTO Tânărul arădean Bogdan Gheorghe Noghiu și-a lansat, duminică, la biserica ortodoxă din cartierul Sânicolaul Mic, primul album cu pricesne, intitulat „Lacrimi mari“.

Bogdan Gheorghe Noghiu a spus că a ales să lanseze albumul în această perioadă în care creştinii se pregătesc să prăznuiască sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.

„Mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru darul de a cânta. Mulţumesc tuturor celor care mi-au oferit sprijin moral şi financiar şi îl rog pe Bunul Dumnezeu să îi ajute şi să îi răsplătească”, a spus Bogdan Noghiu.

Prezentarea albumului a fost făcută de preotul paroh al bisericii ortodoxe din Sânicolaul Mic, Gheorghe Gligor.

„Acest album este o bucurie de suflet în ajunul marelui praznic, Adormirea Maicii Domnului. Albumul conţine cântări pe care toţi creştinii le cântă şi le închină Maicii Domnului. Bogdan a vrut ca acum, când a terminat liceul şi a intrat la facultate,  să facă acest CD prin care să mulţumească Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru realizările sale, întocmai ca în pilda talanţilor, conform căreia, dacă ai un talant trebuie să-l împarţi la doi”, a spus preotul Gheorghe Gligor.

Albumul lansat de Bogdan Gheorghe Noghiu conţine opt cântări bisericeşti, printre care „Aşa grăieşte Domnul slavei“, „O, Măicuţă Sfântă”, „De la margini, o apostoli”, „Sub o salcie înaltă”.

Bogdan Gheorghe Noghiu a absolvit în acest an Seminarul Teologic Ortodox, iar din toamnă va urma cursurile Facultății de Teologie din cadrul Universității „Aurel Vlaicu“ din Arad.

La lansarea albumului, alături de Bogdan Noghiu au fost membrii familiei, prieteni, dar și credincioși din Sânicolaul Mic.

AICI FOTO DE LA LANSAREA ALBUMULUI

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare