Bogdan Boca: „Am început demersurile privind combaterea ambroziei”

Publicat de actualitati-arad in 02 Sep, 2016 | Parerea ta

Bogdan BocaO problemă de actualitate în această perioadă o reprezintă pericolul asupra sănătăţii oamenilor din cauza efectului puternic alergen prezentat de planta invazivă ambrozia – Ambrosia artemisiifolia, denumită popular şi iarba pârloagelor.

Această plantă înfloreşte începând cu luna august, până în luna octombrie şi, ca urmare, se recomandă populaţiei să evite expunerea la polen în această perioadă în care concentraţia de alergeni este crescută.

Această specie este foarte frecvent întâlnită începând cu zona de câmpie, îndeosebi la marginea drumurilor, pe terasamentele căilor ferate, pe terenurile neîngrijite, precum şi în culturile agricole.

Pericolul asupra sănătăţii oamenilor constă în faptul că polenul acestei plante provoacă rinite alergice, manifestări asemănătoare astmului bronşic, conjuctivite alergice, dermatoze de contact.

Datorită numărului crescut de sesizări din partea arădenilor îngrijorați, consilierul liberal Bogdan Boca împreună cu structurile competente din cadrul Primăriei Municipiului Arad iau atitudine în fața acestei situații îngrijorătoare prin reglementarea problemei, dar și printr-o campanie de informare a populației Aradului cu privire la această plantă nocivă.

„Împreună cu responsabilii din cadrul Direcției Tehnice a Primăriei am verificat astăzi modul de intervenție al operatorilor de spații verzi pentru combaterea ambroziei (Ambrosia artemisiifolia) de pe domeniul public. Voi urmări activ în continuare aceste acțiuni, pentru a fi sigur că se desfășoară eficient.

Cetățenii care dețin în proprietate terenuri sunt rugați să se alăture acțiunilor serviciilor edilitare, respectiv să se ocupe de îndepărtarea acestei buruieni puternic alergene de pe terenurile pe care le dețin pe raza municipiului Arad. Totodată, cei care constată prezența ambroziei pe domeniul public în zona în care locuiesc, sunt rugați să sesizeze Primăria.

Sesizările pot fi transmise pe pagina www.primariaarad.ro, (link direct http://misc.primariaarad.ro/sesizari)”, a declarat consilierul local municipal PNL Arad, Bogdan Boca.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare