Ziarul electronic al arădenilor

Boboteaza la Catedrala Veche din Arad

Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului s-a aflat în ziua praznicului Botezului Domnului în mijlocul clericilor şi credincioşilor veniţi în număr mare la Catedrala Veche din Arad.

Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut parte: Părintele Flavius Petcuţ, protopopul Aradului, Părintele paroh Traian Micoroi, Părintele Ioan Tulcan, Părintele Ioan Lazăr, Părintele Eugen Crişan, Arhid. Mircea Proteasa, Arhid. Gheorghe Lehaci, Diac. Gheorghe Hodrea şi Diac. Viorel Herlo.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Emilian, a vorbit credincioşilor prezenţi despre măreţia praznicului Bobotezei, care a rămas aceiaşi de două mii de ani.

Sfintele Evanghelii ne istorisesc că ,,botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 16-17; Marcu 1, 1-10; Luca 3, 21-22).  Prin smerenia ascultării şi împlinirea legii s-au deschis cerurile şi însuşi Dumnezeu-Tatăl a mărturisit iubirea faţă de Fiul Său, iar Duhul Sfânt S-a coborât în chip văzut peste Fiul şi astfel descoperirea Sfintei Treimi a fost dată în chip mai vădit decât altă dată.

Această arătare a Sfintei Treimi în timpul Botezului Domnului este descoperirea unei taine mari şi nepătrunse de mintea omenească. După botezul în Iordan Mântuitorul Hristos îşi începe activitatea Sa publică.

De asemenea, Ierarhul a explicat credincioşilor semnificaţia Aghiasmei Mari şi folosul ei în viaţa noastră creştinească şi a tot ceea ce ne înconjoară.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Armonia, dirijat de maestrul Ovidiu Boar.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa, înconjurat de soborul slujitor, a săvârşit slujba de sfinţire a Apei celei mari.

La final, credincioşii, cu multă răbdare şi în bună rânduială, au luat Aghiasmă Mare din vasele anume rânduite în curtea Catedralei Vechi.

Protos. Iustin Popovici

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.