Ziarul electronic al arădenilor

Biblioteca județeană va fi deschisă și sâmbăta

 Pentru a veni în întâmpinarea cititorilor, începând din luna octombrie Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad își va prelungi programul, urmând să fie deschisă și în zilele de sâmbătă.

„Am primit solicitări de la cititori, în special din partea celor care realizează diferite documentări sau lucrări științifice, de a prelungi programul de funcționare al bibliotecii. Ne bucurăm să îi anunțăm că acest lucru se va realiza începând cu prima săptămână din luna octombrie. Astfel, în fiecare sâmbătă, Sala de Lectură Carte și Periodice va fi deschisă între orele 9.00 – 13.00, oferind toate serviciile doritorilor.

Este doar un prim pas, iar în viitor, în funcție de solicitări, dar și de completarea personalului bibliotecii, vom extinde acest program, gândindu-ne chiar și la ziua de duminică. Deasemenea, anul viitor, după încheierea inventarului, se ia în calcul prelungirea programului și la Secția Împrumut Carte pentru Adulți”, a precizat Doru Sinaci, manager al Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.