Beniamin Vărcuş: „Primarul Aradului încearcă din nou să-şi aroge merite fictive“

Publicat de actualitati-arad in 16 Sep, 2016 | Parerea ta

beniamin-varcus-16-septembrie-2016Consilierul local municipal PSD Beniamin Vărcuş doreşte să-i reamintească primarului Gheorghe Falcă câteva aspecte esenţiale legate de construcţia noului bazin de Polo din Arad.

Pentru a elimina speculaţiile propagandistice şi laudele nemeritate ale edilului, social-democratul precizează că investiţia a fost iniţiată din start de către Guvernul Ponta.

„Constat că primarul încearcă din nou să-şi aroge merite fictive legate de proiect dacă tot se apropie campania electorală. Din capul locului, precizez pentru cetăţeni că noul bazin de Polo a fost gândit ca o investiţie în regim de co-finanţare, cota de participare guvernamentală fiind în proporţie de 70% iar contribuţia Primăriei Arad de 30%.

Deci basmele lui Falcă care doreşte să prezinte investiţia drept o ctitorie sunt total răsuflate şi neavenite.

Interesant este însă că până în acest moment doar Compania Naţională de Investiţii si-a onorat partea de înţelegere, virând suma necesară, în timp ce participarea primăriei este zero. Citesc cu amuzament că primarul este nervos dar şi fericit că lucrările „avansează frumos”.

Nervos? Pentru ce? Pentru faptul că Guvernul PSD, precum în cazul modernizării gării CFR Arad a iniţiat si finanţat o investiţie atât de utilă pentru arădeni precum bazinul de Polo.

Fericit? Fericit pentru că stadiul fizic al lucrării, efectuată din nou de firma de casă a lui Falcă, Tehnodomus, este de 25%, în condiţiile în care termenul de finalizare este decembrie 2016.

Ca întotdeauna, primarul încearcă să servească locuitorilor urbei verzi şi uscate, fără a se ţine de promisiuni, în timp ce suceşte propagandistic problematica la 180 de grade. Mai aveţi două luni domnule Falcă pentru finalizarea lucrărilor iar Guvernul social-democrat va livrat la termen banii necesari pentru terminarea noului bazin de Polo”, declară consilierul local municipal PSD Beniamin Vărcuş.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare